Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbal: Răzvan Marin a marcat pentru Standard Liege în campionatul Belgiei

Fotbal: Răzvan Marin a marcat pentru Standard Liege în campionatul Belgiei

Internaţionalul român Răzvan Marin a marcat un gol pentru echipa sa, Standard Liege, în partida câştigată în deplasare, cu scorul de 3-0, în faţa formaţiei Lokeren, sâmbătă seara, în cadrul etapei a 25-a a campionatului de fotbal al Belgiei.

 

Oaspeţii au deschis scorul în prima repriză, prin Renaud Emond (41), iar apoi şi-au majorat avantajul în repriza secundă, prin Duje Cop, care a transformat o lovitură de la 11 m (84). Răzvan Marin a stabilit rezultatul final al întâlnirii, în ultimul minut al timpului regulamentar de joc.

Mijlocaşul român, aflat la cea de-a treia reuşită în campionat de la debutul sezonului, a început meciul pe banca de rezerve, fiind introdus pe teren cu doar două minute înainte de a marca.

Tot în această etapă, echipele antrenate de foştii internaţionali români Ladislau Boloni (Antwerp) şi Mircea Rednic (Mouscron) au suferit înfrângeri pe teren propriu.

Rezultate:
Vineri
Antwerp - Waasland-Beveren 1-2

Sâmbătă
Lokeren - Standard Liege 0-3
Sint-Truiden - KV Kortrijk 0-2
Eupen - KAA Gent 1-1
Mouscron-Peruwelz - Genk 0-1

Duminică sunt programate partidele Anderlecht - KV Mechelen, FC Bruges - Charleroi şi Zulte-Waregem - Ostende.

În clasament conduce FC Bruges, cu 57 puncte, urmată de Charleroi, 46 puncte, Anderlecht, 45 puncte, Gent, 40 puncte. Standard Liege se află pe poziţia a noua, cu 33 puncte. AGERPRES

Subiecte în articol: fotbal belgia standard liege gol razvan marin
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri