Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Săptămâna naționalei: Toate privirile, pe Louis Munteanu

Săptămâna naționalei: Toate privirile, pe Louis Munteanu

de Adi Munteanu    |   

Pentru 10 zile Liga 1 ia o pauză pentru echipa națională, ocazie cu care echipele care nu au jucători selecționați au timp să se regrupeze pentru toamna aglomerată și să remedieze ezitările din startul de sezon.

De cealaltă parte, Mircea Lucescu își continuă planul: construirea unei echipe naționale pe care s-o lase moștenire succesorului. Asta dacă nu va fi convins de Răzvan Burleanu să-și  prelungească mandatul pe banca tricolorilor.

Oricât de optimiști ar fi Răzvan Burleanu și Federația Română de Fotbal, șansele de calificare la Mondialul de anul viitor sunt mici. Eșecurile cu Bosnia și Austria ne-au deranjat mult planurile. Una era să lupți pe picior de egalitate cu Austria și alta este să încerci să ajungi din urmă și Bosnia. Desigur, mai avem și varianta barajului pe care am obținut-o din Liga Națiunilor, însă în acel play-off vom fi în urna necapilor de serie și posibilii adversari ar fi Elveția, Grecia, Ucraina, Turcia, Croația, Polonia sau Norvegia, asta dacă nu se va întâmpla un accident și nimerim cu Olanda, Italia sau Belgia. Mai mult, ambele meciuri din baraj le-am juca în deplasare. După cu spunea un suporter al naționalei: „Dacă România va reuși să se califice după un baraj ca ăsta, la cât de greu va fi, sigur va juca semifinală la Mondial”.

Nu ar trebui să fie o dramă necalificarea la Mondialul de anul viitor, chiar dacă selecționer este Mircea Lucescu. Se știe că el niciodată în carieră nu a dat lovitura peste noapte, ci a crescut echipe care ulterior au făcut rezultate excepționale.

Mergem „la două-trei capete”

Astfel, Mircea Lucescu are o sarcină teribil de grea. Ținta numărul 1 este recuperarea punctelor pierdute cu Austria și Bosnia, însă este nevoie ca și acestea să mai calce strâmb. Poate se încurcă între ele, poate fac egal cu Cipru... Ne-ar ajuta mult un egal între Austria și Bosnia. Însă noi trebuie să obținem victorii pe linie și, de asemenea, la scor. Fiind o competiție FIFA, golaverajul este primul criteriu de departajare în caz de egalitate de puncte și prevalează rezultatele directe. Astfel că trebuie să facem scor de maidan cu San Marino și să le stricăm golaverajul Bosniei. Care Bosnia are în acest weekend un meci ușor în San Marino.

A doua țintă este să fim în urna favoriților din lista echipelor care vor termina pe locul 2 în grupele de calificare. Nu înseamnă că vom avea adversari accesibili însă avem avantajul că jucăm calificarea pe teren propriu. Până atunci, avem un meci greu în Cipru, săptămâna viitoare, iar victoria este obligatorie, chiar la scor. În caz contrar, Cipru ne egalează la puncte și am mai avea un adversar pentru locurile 1-2 în Grupa H. Însă ce pretenții de calificare să mai ai cu trei înfrângeri într-o grupă cu Austria, Bosnia și Cipru?

Cu Canada - acasă, cu Cipru - în deplasare

Mulți suporteri ai naționalei s-au declarat nemulțumiți de programarea amicalului cu Canada în București în condițiile în care, se așteaptă un meci greu în Cipru. „Poate mai util ar fi fost o deplasare, sau, poate, vom juca cu Canada o tactică de deplasare, sau în Cipru o tactică ca acasă”, spun fanii. Oricum, amicalul cu Canada va fi util. Dincolo de faptul că naționala Canadei va fi gazdă la Mondialul de anul viitor, au în lot mulți jucători care evoluează în campionatele tari din Europa. Mai nou, nici noi nu mai stăm așa rău ca în trecut. Avem și noi jucători în campionatele din Spania, Italia, Olanda, însă nu la echipe de top. Poate doar Man, care s-a transferat în această vară la PSV Eindhoven, însă chiar dacă el nu a confirmat încă la clubul batav, mereu a avut o un joc bun la națională și când a avut evoluții modeste la club.

Momentul lui Louis Munteanu

Aceste două meciuri ar trebui să fie momentele de explozie la națională pentru Louis Munteanu. Cel mai mediatizat atacant român în această vară, fie că se transferă pe 18 milioane de euro, fie că a părăsit cantonamentul CFR-ului, acum are ocazia să arate ce poate, mai ales că un rival pe post, Bârligea, s-a accidentat în weekend, iar Mircea Lucescu a păstrat în lot doar doi atacanți de meserie, pe el și pe Drăguș, și cu siguranță, dacă nu va interveni ceva, vor juca amândoi.

Foarte probabil ca selecționerul să nu folosească în meciul cu Canada întregul lot. „Sunt jucători selecționați în primul rând pentru acomodarea la atmosfera echipei naționale. Jucători pentru care există planuri de viitor. Nea Mircea a alcătuit un nucleu de jucători și, în timp, va mai testa și alți jucători cu reale șanse să prindă pe viitor un post de titular.  Nea Mircea construiește o echipă națională și un stil propriu și pentru asta este nevoie de timp”, a declarat Mihai Stoichiță, șeful echipelor naționale din FRF.

Față de ultimul meci al naționalei, cu Cipru, din luna iunie, „Il Luce” este nevoit să facă unele schimbări în primul „11”.  Nu mai sunt la lot Bârligea, Ianis Hagi, Alibec, Chiricheș și Mihăilă, Horațiu Moldovan nu a apărat în acest sezon în poarta lui Oviedo, Mihai Popescu a avut un început ezitant de sezon la FCSB, și a revenit Bancu. În primul meci, cu Canada, ar putea fi testat în poartă Răzvan Sava, care a fost titular la Udinese în cele trei meciuri ale sezonului, și a apărat foarte bine. De asemenea ar putea fi ales și Târnovanu. Pe linia de fund sunt siguri de titularizare Rațiu, Burcă și Bancu. Al doilea fundaș central urmând să fie ales între Mihai Popescu, Ghiță și Racovițan, însă acesta din urmă este obișnuit să joace la echipa de club într-o formulă cu trei fundași.

La mijloc se va folosi, cel mai probabil formula deja clasică, Stanciu, Răzvan Marin, Marius Marin, Dennis Man, iar în atac Drăguș și Florin Tănase. Pe parcurs, în funcție de cum vor evolua titularii, vor mai intra Mitriță, Olaru, Șut și Louis Munteanu. Foarte posibil să fie testați câteva minute, pe final, și debutanții Baiaram, Borza sau Dobre.

Amicalul România - Canada este programat vineri, 5 septembrie, ora 21.00, pe Arena Națională, iar meciul oficial cu Cipru - marți, 9 septembrie, ora 21.45, la Nicosia.

 

Lotul României pentru meciurile cu Canada și Cipru

Portari: Horațiu Moldovan (Oviedo - Spania), Ștefan Târnovanu (FCSB), Răzvan Sava (Udinese - Italia);

Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano - Spania), Deian Sorescu (Gaziantep - Turcia), Andrei Burcă (Yukun - China), Bogdan Racovițan (Raków - Polonia), Virgil Ghiță (Hannover - Germania), Mihai Popescu (FCSB), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova), Andrei Borza (Rapid);

Mijlocași: Adrian Șut (FCSB), Marius Marin (Pisa - Italia), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Răzvan Marin (AEK Atena - Grecia), Nicolae Stanciu (Genoa - Italia), Darius Olaru (FCSB,), Florin Tănase (FCSB), Dennis Man (PSV - Olanda), David Miculescu (FCSB), Alexandru Mitriță (Zhejiang - China), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Alexandru Dobre (Rapid);

Atacanți: Denis Drăguș (Eyüpspor - Turcia), Louis Munteanu (CFR).

Subiecte în articol: Louis Munteanu mircea lucescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri