Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Fotbal: Universitatea Craiova, primul club din Liga I care îşi face echipă feminină

Fotbal: Universitatea Craiova, primul club din Liga I care îşi face echipă feminină

Universitatea Craiova este primul club din Liga I care îşi face echipă de fotbal feminin, a anunţat gruparea din Bănie, marţi, într-un comunicat postat pe site-ul său oficial

Universitatea a anunţat că va începe acţiuni de selecţie pentru echipa de fotbal feminin, care vor avea loc sub îndrumarea antrenoarei Adriana Rogojină.

Prima selecţie pentru echipa de fotbal feminin Under-15 a Universităţii Craiova este programată duminică 26 ianuarie, la ora 15:30, pe Stadionul ''Aripile'' (baza sportivă de la Aeroport), iar doritoarele trebuie să se prezinte obligatoriu în trening complet şi cu ghete de fotbal.

Cluburile din Liga I trebuie să îşi înfiinţeze echipe de fotbal feminin începând cu sezonul 2020-2021 pentru a putea primi licenţa din partea Federaţiei Române de Fotbal, conform unei hotărâri adoptate de Comitetul Executiv al FRF în data de 3 iulie 2019.

Obligativitatea face parte din măsurile conducerii FRF de dezvoltare a fotbalului feminin prin intermediul cluburilor cu echipe participante în campionatul masculin Liga I.

Începând cu sezonul 2020-2021, toate echipele care vor activa în campionatul Ligii 1I trebuie să îndeplinească cerinţa de a înregistra minimum 20 de jucătoare care să evolueze în Campionatul Naţional U15 feminin. Aceasta este o condiţie obligatorie pentru primirea licenţei de a evolua în Liga 1. Echipele au posibilitatea de a semna un protocol de colaborare cu un club de fotbal feminin din Liga 1, Liga 2 sau Liga 3, caz în care echipa va participa în competiţiile de junioare cu numele clubului de Liga I masculin.

De asemenea, începând cu sezonul sezonul 2021-2022, cluburile din Liga I trebuie să înscrie o echipă de fotbal feminin în campionatul de senioare (Liga I, Liga a II-a, Liga III-a) şi să aibă în continuare minimum 20 de jucătoare înscrise în Campionatul Naţional U15. Iar din sezonul 2022-2023, cluburile trebuie să înregistreze minimum 20 de jucătoare care să joace în Campionatul Naţional U15, minimum 15 jucătoare U13 şi să înscrie o echipă în Campionatul Naţional de Senioare.

Pentru toate cele trei situaţii se aplică varianta protocolului de colaborare, caz în care echipa de fotbal feminin preia denumirea clubului de Liga I masculin atât la nivel de senioare, precum şi la junioare.

AGERPRES

Subiecte în articol: fotbal feminin
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri