Povestea sa zbuciumată, învăluită în amoruri inventate, bătăi, dueluri mortale și crime de onoare, a rămas legendară în istoria artei universale. Dar chiar așa să fi trăit Goya, veșnic la limita hazardului?
Articolul care urmează își propune să redea, în limite posibile, un Goya cât mai verosimil, un Goya desprins cu tot cu varietatea operei sale din documentele și mărturiile epocii sale, și nu un Goya legendar, mitologizat, proiectat în istoria artei prin hiberbolizări și deviații rocambolești. De aceea, ghid în această întreprindere ne va fi imparțialul și eruditul Ortega y Gasset, filosof și pasionat istoric al artelor. „Goya - aprecia gânditorul spaniol într-un eseu de excepție (publicat la noi de Editura Univers sub titlul «Velazques. Goya», în 1972) - n-a respins nicio temă, de la tabloul cu subiect religios, de la alegorie și perspectivă până la gravura anecdotică și caricatură. Ce înseamnă această neostoită sete cu care Goya soarbe torentul de teme?”
Mână de meseriaș
Răspunsul a fost articulat de același Gasset: „Goya se simțea în stare de orice, ceea ce nu înseamnă că a și fost. Vulgaritatea cvasi-totalității tablourilor cu subiect religios, platitudinea alegoriilor arată că, pentru el, a se simți în stare să abordeze un anumit subiect nu implica și responsabilitatea de a-i aduce o interpretare originală și îndrăzneață, după cum nu implica nici afinitatea cu tema respectivă”. În ce consta atunci curajul pictorului ridicat din colbul sătucului Fuendetodos? Ce-l îmboldea să atace și pictura, și gravura, și desenul? Ortega y Gasset era convins că universala capacitate îi venea lui Goya tocmai din cunoașterea intimă a meșteșugului propriu-zis, a tehnicilor de execuție. „Cred că nu s-a remarcat îndeajuns tot ceea ce se datorează unei virtuți căreia Goya i-a dat maximă importanță, de care era mândru și care friza mania - bogăția aproape nelimitată a îndemânării sale ca meseriaș”, preciza Gasset.
Tehnici uluitoare: lucra cu spatula, cuțitul și buretele
Și pe bună dreptate. Întreaga viață Goya a fost preocupat să dobândească și să mânuiască orice modalitate de expresie în forme bidimensionale apărută la orizont. Ba chiar aici a dovedit o originalitate constantă - aprecia criticul de artă. Frescele lui - mai specula Gasset - sunt o nemaivăzută combinație de frescă și de trampă. Gravurile - o mixtură de acvaforte, brunaj și acvatintă. La numai câțiva ani de la inventarea litografiei de către Senefelder, iată-l pe Goya executând, în ciuda vârstei, litografii. Tablourile sunt pictate cu pensule, cu peneluri inventate de el, cu spatule, cu cuțitul și cu buretele. Își face astfel loc bănuiala - conchidea Gasset - că Goya și-a considerat profesia de pictor doar ca un meșteșug superior, că s-a simțit un meseriaș și nimic mai mult. Până și scrisorile lui Goya sunt scrisorile unui tâmplar de lux.
Ironia și sarcasmul nu exclud calitatea
Atunci de unde până unde genialitatea pusă în cârca pictorului spaniol? „Fără îndoială că faima lui Goya este o creație a lumii romantice. Ideea de geniu, plecată de la Kant, dezvoltată de Herder și de Goethe, prizată exasperant de Chateaubriand, își trage seva din acest curent: romantismul”, suna, implacabil, verdictul lui Ortega y Gasset. Și o completare: „Textura extrem de amplă a temelor nu înseamnă, deci, la Goya, bogăție de inspirație și nici entuziasm radiant spre toate punctele cardinale. Înseamnă, dimpotrivă, că, la fel cu ceilalți pictori spanioli ai timpului, s-a pus pe lucru așa cum un slujbaș, la birou sau aiurea, în treburile cotidiene, trăiește neabătându-se de la ordinele primite”. Și cum Francisco a primit ordine direct de la curtea regală a Spaniei, lucrările nu puteau fi create decât în cel mai serios mod cu putință. Oare? Până la urmă sunt celebre portretele aristocraților lui Goya, în care stupiditatea, malițiozitatea, trufia, cruzimea și alte, multe, astfel de „calități” se pot citi lesne și astăzi pe chipurile învolburate din culorile paletei fiului Zaragozei. E adevărat că ironia și sarcasmul ascunse nu exclud calitatea.
Aventuri de roman
Limpezite cât de cât apele meșteșugului, să pipăim și în jurul legendelor care au dimensionat statura omului Goya. Cea mai importantă biografie, cea semnată de Augusto L. Mayer, relevă episoade de canțonetă din existența pictorului. Potrivit basmului propagat de Mayer, Goya s-ar fi făcut remarcat în satul natal încă de la 12 ani, când ar fi pictat pe ascuns peretele posterior al altarului pentru relicve al bisericii din Fuendetodos. Trecând la capitolul „Goya adolescent”, Mayer face demonstrația unui veritabil delir creativ: „Goya trebuie să fi fost în tinerețe un om extraordinar de neliniștit. Nu avem informații demne de încredere cu privire la viața și preocupările din timpul uceniciei artistului, însă totul ne autorizează să credem (ce formulare absurdă!) că tânărul Paco era un autentic boem, că simțea un interes viu pentru tauri și toreadori, că el însuși știa să stăpânească strunele ghitarei, să cânte și să danseze în acordurile unei jota aragoneze sau să se dedea unor chefuri copioase”.
Un triplu asasinat pe străzile Zaragozei
Mai mult: „Eternul feminin exercita o atracție deosebită asupra artistului”. Și bomba: „Nu disprețuia disputele și atât la Zaragoza, cât și mai târziu, la Madrid și Roma, a avut câteva aventuri amoroase demne de un roman. Într-o noapte au murit trei oameni în urma unei încăierări, iar tânărul Goya a trebuit să părăsească în grabă capitala Aragonului și să se mute la curtea Spaniei. Prietenii și tatăl său l-au ajutat să se sustragă anchetei judiciare. Matheron povestește că tatăl lui Goya a fost silit să vândă două case pentru a acoperi cheltuielile de călătorie ale fiului său la Madrid și în Italia”.
Munca la tapiserii
Uau! A fost Goya un campion al duelurilor mortale sau poveștile de viață țesute în jurul pictorului sunt pur și simplu fabulații? Ortega y Gasset a risipit, în eseul închinat artistului spaniol, orice îndoială: „Aceste fragmente sunt comice. Situația financiară a tatălui lui Goya era precară, amănunt bine documentat”. Dar să dăm curs informațiilor mai credibile. Goya, fiu al unui aragonez modest, n-a primit nicio instrucție literară. A învățat arta la Zaragoza, la grămadă cu alți aspiranți cu origini modeste. „Ucenicia lui Goya - opina Ortega y Gasset - a fost deficitară, dovadă că niciodată nu va ajunge să-și depășească o anumită nesiguranță a mâinii, care-l va face să fie aproape întotdeauna, oricât ar părea de ciudat, un mare pictor bâlbâit. La fel ca alți tineri pictori, s-a străduit să-și procure mijloacele să meargă pentru câtva timp la Roma, de unde s-a întors fără să dea semne că a receptat viața artistică”.
Minte ascuțită? Aiurea!
E oare prea dur filosoful și criticul de artă spaniol? Nici pomeneală! Evaluarea lui Goya a continuat pe un ton și mai aspru: „Evoluția lui Goya a fost foarte lentă. Nu era de felul său o minte ascuțită. Când a sosit la Madrid și, în 1775, și-a început seria cartoanelor pentru tapiserii, încă nu realizase nimic care să semene măcar pe departe acelui Goya păstrat în istoria artei. Și împlinise deja 29 de ani”. Atunci, când s-a metamorfozat artistul? Din nou Ortega y Gasset: „Aici, lucrând la tapiserii, a început să se manifeste Goya, cel ce putea și trebuia să fie. A fost exact momentul în care, pentru întâia oară în viață, a fost supus presiunii unui mediu omogen și cu o fizionomie precisă: lumea Curții, lumea Palatului. Tapiseriile erau destinate palatelor regale, manufactura aparținea Coroanei, iar primul pictor al regelui dădea tonul. Și iată că băiețandrul necioplit din Fuendetodos și Zaragoza s-a adaptat. Mai mult, în această acomodare a încolțit și inspirația sa atât de personală”.
Primul șoc educativ l-a „lovit” pe Francisco la 40 de ani
Paisprezece ani mai târziu, în 1790, Goya a intrat în contact cu societatea aristocratică și a sudat prietenii cu marii intelectuali ai timpului. „Altă ambianță, alta decât cea a Curții, stăpânită de alte neliniști. Atunci și acolo, în acel mediu, a erupt Goya, și-a descătușat posibilitățile care zăceau inerte în el. Când peste alți cincisprezece ani au apărut în Spania efectele Revoluției Franceze, Goya a fost învăluit într-o a treia atmosferă și, în ciuda anilor, a surzeniei, va reacționa cu noi emanții ale personalității sale lăuntrice”. Un om capabil să crească, să se dezvolte, să profite de anturajul superior pentru a-i egala și chiar depăși pe cei care i-au permis să acceadă în cercurile înalte.
Trăiește o idee, de preferat una înaltă!
În 1786, Francisco era numit pictor al regelui. Vreme de patru ani a intrat în contact cu cei mai strălucitori nobili, dar și cu scriitori și guvernanți adepți ai Iluminismului. „A fost o perioadă de revelație pentru Goya, care trăise până atunci într-o spontaneitate vegetală - sesiza Gasset. Incult și încet la minte, deși nu înțelegea mare lucru din ce asculta, Francisco a reținut totuși ceva esențial în preajma acestor oameni fini: că nu trebuia să se predea spontanului - fie al său, fie colectiv - și că trebuia să trăiască o idee, de preferat una înaltă. A fost primul șoc educativ de care a beneficiat Goya. Avea pe atunci patruzeci de ani”. De atunci înainte, flăcăul repezit din Fuendetodos a înțeles și și-a consumat existența razant cu șicanele banale ale prezentului. Și-a reformat viața catapultând-o, prin operele sale, în istorie.
277 de ani s-au împlinit pe 30 martie 2023 de la nașterea pictorului Francisco José de Goya y Lucientes
„Goya a pictat toate temele divine, umane, diabolice și fantastice. Se simțea în stare de orice, ceea ce nu înseamnă că a și fost”, Ortega y Gasset, filosof și istoric de artă
„Goya n-a intrat cu ușurință în împestrițata hărmălaie madrilenă. Contrar legendelor, nu și-a apropiat viața de a nimănui, n-a avut prieteni în lumea coridelor și nici nu s-a îndrăgostit de vreo artistă. Muncea ca să trăiască”, Ortega y Gasset, filosof și istoric de artă
„Incult și încet la minte, deși nu înțelegea mare lucru din ce asculta, Goya a reținut totuși ceva esențial în preajma acestor oameni fini: că trebuie să trăiască o idee, de preferat una înaltă”, Ortega y Gasset, filosof și istoric de artă