Jurnalul.ro Ştiri Externe Franța: Preot arestat, sub acuzația că a drogat și violat un băiat de 15 ani

Franța: Preot arestat, sub acuzația că a drogat și violat un băiat de 15 ani

Un preot a fost arestat în Franța sub acuzația că a drogat și violat un băiat de 15 ani. Potrivit unei surse apropiate dosarului, preotul este seropozitiv.

Preotul, în vârstă de 52 de ani, care conduce o mică parohie din regiunea Rennes, ar fi recunoscut relația cu victima, dar s-a apărat susținând că tânărul se declarase major și era de acord, conform RTL.

Potrivit reconstituirii postului de radio francez, cei doi s-au întâlnit la Paris după ce s-au cunoscut pe o aplicație de întâlniri gay. După ce au băut un pahar, au mers într-o cameră de hotel. Preotul l-ar fi obligat pe tânăr să ia droguri, apoi l-a violat.

Când copilul de 15 ani a adormit, preotul a părăsit hotelul. Tânărul, însă, a început să se simtă rău și și-a alertat prietenii. Transportat la spital, ancheta a fost declanșată de autoritățile pariziene, care au dat de urma preotului în câteva ore și l-au arestat.

Preotul a recunoscut atât relația, cât și consumul de droguri. Le-a spus anchetatorilor că a călătorit în mod regulat la Paris pentru a se întâlni cu bărbați și a face sex în hoteluri.

Potrivit unei surse apropiate dosarului, preotul este seropozitiv. Dar el le-a explicat anchetatorilor că urmează o triplă terapie care reduce semnificativ încărcătura virală și riscul de transmitere.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: preot arestat violare minori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri