Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FRF ii raspunde lui Hagi! Ce spune Federatia despre convocarea jucatorilor de la Academia sa de Fotbal

FRF ii raspunde lui Hagi! Ce spune Federatia despre convocarea jucatorilor de la Academia sa de Fotbal

Comisia Tehnică a Federaţiei Române de Fotbal a evidenţiat, într-un comunicat remis AGERPRES, faptul că jucătorii Academiei Gheorghe Hagi au fost prezenţi în mod constant la loturile naţionale, ca răspuns la scrisoarea deschisă a fostului mare fotbalist.

''În ultimul an, la acţiunile selecţionatei Under 19 au participat 11 jucători legitimaţi la Academia Hagi plus încă doi care aparţin Academiei, dar sunt împrumutaţi (Vlădescu şi Grecu)'', se arată în document, care precizează că într-un clasament al minutelor jucate, în primii zece fotbalişti cinci sunt de la Academie, dintre care doi din cei mai utilizaţi trei jucători.

Totodată, Comisia arată că în perioada 23 martie-30 martie 2016, pentru turneul din Republica Moldova, Academia nu a pus la dispoziţie cei şase jucători convocaţi, invocând faptul că nu este vorba de o dată din calendarul FIFA.

''Cu privire la prezenţa lui Ianis Hagi la acţiunile selecţionatei Under 19, jucătorul a fost convocat, dar clubul a solicitat să nu participe la turneul Caput Mundi al echipei naţionale din perioada 25 februarie- 4 martie 2016, în vreme ce clubul Fiorentina nu a permis prezenţa lui la lot pentru 'dubla' cu Israel din 6-11 august, motivând faptul că nu este vorba de o dată din calendarul FIFA'', se mai arată în comunicat.

La ultima acţiune a reprezentativei Under 19, în Finlanda, au fost prezenţi patru fotbalişti de la Academia Hagi, plus Ianis Hagi şi Grecu (împrumutat la SCM Piteşti), astfel că din cei 12 fotbalişti convocaţi din România, cinci au provenit de la Academia Hagi.

La nivelul reprezentativei U21, în cele 9 partide din actuala campanie de calificare la Euro 2017 au fost utilizaţi 29 de jucători, 28% fiind jucători sau foşti jucători de la Viitorul, adică 8, echipa având o medie de trei titulari la fiecare meci al României U21.

Fostul mare fotbalist Gheorghe Hagi, patronul academiei care îi poartă numele şi antrenorul echipei de primă ligă FC Viitorul Constanţa, a criticat selecţia care se face la loturile naţionale de juniori şi tineret într-o scrisoare deschisă în care a comentat situaţiile a cinci jucători pe care i-a format la academie şi care nu se mai regăsesc în loturile naţionale: Alexandru Mitriţă (Pescara), Mihai Bălaşa (Trapani), Cristian Manea (Mouscron-Péruwelz), Florin Tănase (Steaua) şi Ianis Zicu (Fiorentina).

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri