Jurnalul.ro Timp liber “Fructul oprit”, lider detașat de audiență

“Fructul oprit”, lider detașat de audiență

Momente emoționante și suspans în cel de-al cincilea episod din noul sezon „Fructul oprit”. Serialul produs de Ruxandra Ion și difuzat de Antena 1 s-a impus şi asearã ca lider detașat de audiență la nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, la nivelul întregului public din mediul urban, dar și la nivel național.

„Fructul oprit” le-a oferit telespectatorilor, miercuri seara, un nou episod încărcat cu numeroase surprize și a clasat Antena 1 pe primul loc în clasamentul televiziunilor. În intervalul 19.59 – 22:51, la nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, Antena 1 a înregistrat o cotă de piață de 21.6 % și un rating mediu de 7.6 procente, în timp ce pe poziția secundă s-a aflat principalul competitor, Pro TV, cu o cotă de piață de 16.9 %și un rating mediu de 5.9 procente, iar cea de-a treia poziție a fost ocupată de Kanal D, care a obținut o cotă de piață de 9.4% și un rating mediu de 3.3 procente.

În ceea ce privește publicul din mediul urban, în intervalul 19.59-22.51, Antena 1 a fost de asemenea pe primul loc, înregistrând o cotă de piață de 16.4 % și un rating mediu de 7 procente, iar pe poziția a doua s-a aflat Pro TV, cu o cotă de piață de 13% și un rating mediu de 5.6  procente.

La nivel național, Antena 1 a fost lider de audiență pe intervalul difuzării serialului “Fructul oprit”, obținând o cotă de piață de 16.5 % și un rating mediu de 7.4 procente, iar locul al doilea a fost ocupat de Pro TV, care a avut o cotă medie de piață de 13.6 % și un rating mediu de 6.1 procente.

În minutul de aur (21:32), 1.6 milioane de telespectatori au ales să urmărească serialul difuzat de Antena 1.

Episodul cu numărul 5 din noul sezon „Fructul oprit” a adus în fața telespectatorilor scene emoționante între mama și fiu, care s-au regăsit după o perioadă lungă de timp. Ioan a descoperit motivul pentru care mama lui nu a fost lângă el în toți acești ani, după ce Magda și-a deschis sufletul și i-a dezvăluit lui și Anei povestea sa impresionantă de viață. Momentele grele prin care ea a trecut l-au înduioșat pe Ioan și l-au ajutat să înțeleagă absența ei . “V-am spus că de mică am apucat-o pe căi greșite din cauza sărăciei. Tu trebuie să știi adevărul despre mama ta, despre cine a fost mama ta, iar eu vreau să îți spun și după aia să hotărăști singur dacă vrei să te mai uiți în ochii mei. După ce te-am născut pe tine, părăsită de toată lumea și fără bani, am plecat la Istanbul. Găsisem un anunț în ziar că se caută cameriste. Când am ajuns acolo, în loc de hotel, am nimerit într-un bordel. Am fost una dintre acele românce naive care au fost nevoite să-și vândă corpul fără voia lor. Mi-au confiscat pașaportul și am fost închisă într-o cameră cu alte fete”, este mărturisirea pe care o face Magda.

Tot în episodul de aseară Roxana i-a oferit bani Magdei pentru a o determina să dispară din viața lor, dar în zadar. "Nu pot să cumpăr cu banii ăștia ceea ce îmi trebuie mie acum.", este răspunsul pe care i-l dă Magda. "Ce îți trebuie?", vrea Roxana  să știe. "O familie.", îi răspunde aceasta.

Episodul difuzat miercuri seara la Antena 1 a deslușit misterul asupra paternității lui Victor, fiul Soniei. Imediat ce a aflat rezultatul testului de paternitate, Roxana a sunat-o pe Ana pentru a-i da vestea. “Victor este copilul lui Tudor. Deci, felicitări, ai un frățior!“.

Sonia și Alex au retrăit, în episodul 5, clipe de iubire pe vaporul părăsit. “Dragostea nu poate fi o greșeală, Sonia!”, îi spune Alex acesteia. Cum va evolua relația lor, dar și multe alte surprize, într-un nou episod al serialului, săptămâna viitoare, miercuri, de la 20:00, la Antena 1.

 

Antena 1 a fost lider de audiență şi în Prime Time, pe toate categoriile de public. Astfel, în intervalul 19.00-23.00, Antena 1 a înregistrat la nivelul publicului comercial din mediul urban cuprins între 18-49 de ani o audiență medie de 6.5 puncte de rating și 20.3% cotă de piață, în timp ce Pro Tv se situa pe poziția secundă cu 6.1 puncte de rating și 19% cotă de piață. La orașe, postul de televiziune a fost lider cu o medie de 6.2 puncte de rating și 15.5 % cotã de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al doilea cu 5.9 puncte de rating și 14.7 procente din cota de piață. Și la nivelul întregii populații a țării, Antena 1 a fost lider  în Prime Time cu o audiență medie de 6.6 puncte de rating și 15.8% cota de piață, Pro Tv ocupând locul al doilea cu 6,3 puncte de rating și 15% cota de piață.

 Noul sezon “Fructul oprit” se vede, în fiecare zi de miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1.

 

 

 

Sursa:Kantar Media                          

Copyright:ARMADATA S.R.L.                         

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group                

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National                             

Perioada 26 septembrie 2018                      

                       

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri