Jurnalul.ro România inteligentă Furnizorii au refăcut facturile greșite la gaze și energie electrică, controalele continuă

Furnizorii au refăcut facturile greșite la gaze și energie electrică, controalele continuă

de Adrian Stoica    |   

Furnizorii au finalizat recalcularea facturilor şi nu mai sunt aşteptate erori, spune ministrul Energiei, Virgil Popescu, dar Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a înființat totuși un număr special de telefon, folosit exclusiv pentru mesaje în aplicația WhatsApp, pentru a fluidiza comunicarea directă cu consumatorii din toată țara, în special cu privire la facturile greșite la energie.

Astfel, la numărul 0790219551 sunt așteptate mesajele scrise și imaginile care să sesizeze nereguli cu caracter de urgență în raport cu respectarea drepturilor consumatorilor, a anunțat Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) în cadrul conferinței naționale „Reconectarea încrederii între consumatori, instituţii şi operatori - ieşirea din criza facturilor”, organizată de postul de televiziune Antena 3, singurul canal de știri din România partener al CNN International, alături de cotidianul național Jurnalul, în cadrul proiectului media România Inteligentă.

Românii care au primit facturi foarte mari la gaze sau la  energia electrică vor primi facturile corecte până în luna iunie, iar dacă se dovedeşte că au avut dreptate, furnizorul respectiv va trebui să le restituie banii în cinci zile, a declarat Zoltan Nagy, vicepreşedinte ANRE, prezent la conferință. „S-au făcut controale la absolut toți furnizorii de energie electrică și gaze. O parte din controale sunt finalizate, dar vom reveni pentru a verifica dacă aplică legea pe toate cele cinci luni. Furnizorii au aplicat legea, nu au avut norme de aplicare la timp, au comunicat clienților că odată ce se lămuresc dau facturi bune.

Noi la controale nu am intrat în detaliu factură cu factură, ne-am rezumat la a verifica dacă au aplicat sau nu legea, dacă au aplicat sau nu corect vedem de acum încolo. Abia apoi stabilim dacă sunt corecte sau nu”, a precizat reprezentantul Autorității de reglementare. 

„Dacă furnizorul constată diferența în plus sau în minus, trebuie corectat până la 1 iunie. În facturi trebuie să apară separat sumele cu minus pe pagina 2. Dacă au nelămuriri, să ia legătura cu furnizorul. Chiar și în cazul neplăţii până când furnizorul nu-i dă un motiv, consumatorul nu poate fi sancționat pentru neplată. Dacă consumatorul are dreptate, în 5 zile furnizorul trebuie să facă corecția și să-i dea banii”. Zoltan Nagy, vicepreședintele ANRE

Linie telefonică specială pentru reclamații

La rândul său, Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, a spus că facturile la energie vor continua să fie mai mari decât erau obişnuiţi oamenii, deoarece aceasta este evoluţia pieţei şi nu pentru că furnizorii vor să îi fure. Pentru a facilita o comunicare mai rapidă cu consumatorii, ANPC le-a pus acestora la dispoziție un număr special de telefon, 0790219551, folosit exclusiv pentru mesaje în aplicația WhatsApp. La acest număr, care nu va folosi funcția de apel video sau cu voce, se pot trimite mesajele scrise și imagini care să sesizeze nereguli cu caracter de urgență în raport cu respectarea drepturilor consumatorilor. Mai exact, este vorba despre primirea unor facturi foarte mari, nereale, la energie electrică și gaze naturale, cazuri de debranșări pentru neplată a unor facturi greșite la energie încă necorectate, precum și situații urgente care pun în pericol sănătatea consumatorilor. De exemplu, numai pentru un singur furnizor de energie s-au primit 2.000 de sesizări în câteva zile de la deschiderea numărului de telefon, a spus președintele ANPC. Comisarii ANPC vor selecta, dintre toate mesajele urgente primite de la consumatori, care sunt acelea care se află în competența legală de soluționare a instituției și le vor da curs, a mai spus președintele ANPC. Mesajele trimise pe numărul special nu înlocuiesc reclamațiile realizate în mod curent. Primirea reclamațiilor de la consumatori se face, ca și până acum, la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor sau la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, în funcție de raza teritorială în care își desfășoară activitatea operatorul economic reclamat.

„A reieşit din discuţii (cu furnizorii-n.red) că, în general, cam toate facturile au fost refăcute, eu aştept ca furnizorii şi asociaţiile să iasă public să spună că au finalizat operaţiunea asta şi mă aştept să nu mai existe facturi făcute eronate. Nu suntem absurzi, e firesc să se mai întâmple erori, dar una e să fie accidente, alta să se întâmple aşa cum s-a întâmplat (...)”.

Virgil Popescu, ministrul Energiei

 

ANRE a anunțat că de la 1 august consumatorii vor avea la dispoziţie o platformă cu ajutorul căreia aceștia vor putea schimba furnizorul în 24 de ore, dacă nu sunt mulţumiţi de condiţiile oferite de acesta.

Companiile se plâng, Guvernul le risipește temerile

Companiile din sectorul de furnizare și distribuție a energiei susțin că sunt aproape de a intra în incapacitate de plată. Deja au împrumutat de la bănci mari sume pentru a-și asigura capitalul de lucru și există temerea că mediul bancar, care este deja expus semnificativ pe sectorul energetic, să refuze acordarea de noi finanțări, care sunt necesare pentru că statul nu returnează încă sumele de bani cu care s-au redus facturile, a avertizat Valeriu Binig, director de reglementare în cadrul companiei Enel, unul dintre cei mai mari actori din piața de furnizare și unul dintre cei mai mari distribuitori. „De la 1 noiembrie încoace, tot sprijinul care a fost acordat consumatorilor, trunchiat sau incomplet, a fost din banii furnizorilor. De la bugetul de stat nu s-a virat niciun leu, până astăzi, către furnizori. De asemenea, metoda după care se calculează suma pe care trebuie să o primească furnizorii prin mecanismul de plafonare nu este clară nici astăzi”, a spus Binig. Pe de altă parte, ministrul Virgil Popescu a ținut să-i risipească grijile reprezentantului Enel și a anunțat că statul, prin ministerul Energiei, a început de joi, 10 februarie, să vireze furnizorilor banii restanți pentru plafonare, iar până la sfârșitul acestei luni operațiunea va fi finalizată. Conform legislației, banii aferenți compensării facturilor la energie și gaze urmează să acoperiți din bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri