Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat din Cluj, arestat preventiv după ce a furat din biserică

Bărbat din Cluj, arestat preventiv după ce a furat din biserică

de Redacția Jurnalul    |   

Un bărbat de 32 de ani a fost arestat preventiv, sâmbătă, fiind acuzat că a furat 7.000 de lei dintr-o biserică din Gherla, județul Cluj.

Poliția Gherla a fost sesizată, în 21 iulie, despre faptul că dintr-o biserică din Gherla au fost sustrași 7.000 de lei.

În urma investigații derulate, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au identificat un bărbat, de 32 de ani, din județul Cluj, bănuit de comiterea faptei.

Bărbatul este în stare de arest preventiv pentru comiterea unei alte infracțiunii de furt calificat, aflată în instrumentarea polițiștilor din Gherla.

Măsura arestului preventiv a fost dispusă de instanță la data de 28 iulie, acesta fiind cercetat pentru sustragerea unei sume, dintr-o societate comercială din același municipiu.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: gherla arestare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri