Jurnalul.ro Ştiri Politică Gabriel Leş a criticat nominalizarea în funcția de ministru al Apărării a generalului Nicolae Ciucă

Gabriel Leş a criticat nominalizarea în funcția de ministru al Apărării a generalului Nicolae Ciucă

Ministrul demis al Apărării, Gabriel Leş, a criticat, luni, propunerea liberalilor de a-l nominaliza în funcţia de ministru al Apărării pe generalul Nicolae Ciucă.

''Împărtăşesc percepţia celor care găsesc inacceptabilă migrarea către politică, încă din perioada activă, a unui general al Armatei României. Precedentul este absolut nefast, iar dacă de la preşedintele Iohannis nu pot emite nicio pretenţie (modul în care sfidează Constituţia a devenit deja marcă înregistrată a domniei sale), am sperat că Partidul Naţional Liberal, un for cu reflexe europene - după cum se recomandă -, nu va pune România în postura neuzuală de a propulsa un militar (fie el şi proaspăt rezervist) într-o funcţie creată pentru exercitarea controlului civil. Vreau să fie bine înţeles, poziţia mea vizează un principiu şi nu o persoană!'', a scris Leş pe Facebook.

În context, el a amintit momentul în care a preluat pentru a doua oară conducerea Ministerului Apărării Naţionale, precizând că ''una dintre cele mai mari provocări avea să fie desemnarea noului şef al Statului Major al Apărării''.

"În urmă cu aproape un an, pe 22 noiembrie, preluam pentru a doua oară conducerea Ministerului Apărării Naţionale. La un prim bilanţ al dosarelor aflate pe masa ministrului, constatăm că una dintre cele mai mari provocări avea să fie desemnarea noului şef al Statului Major al Apărării, în contextul în care mandatul expira în foarte scurt timp. A urmat un episod de confruntare cu preşedintele pe care puţini l-au înţeles în toate nuanţele sale. S-a vorbit îndelung despre evitarea politizării armatei, însă, în vacarmul dezlănţuit şi noianul de invective la adresa PSD, cine a mai avut răgazul şi echilibrul să înţeleagă că, prin decizia de a nu prelungi acel mandat, exact acest deziderat îl urmăream - ţinerea Armatei cât mai departe de jocurile politice. Acum, lucrurile sunt clare chiar şi pentru cei mai înverşunaţi opozanţi ai PSD! Iată, astăzi, un militar de carieră, aflat în funcţie, pregătindu-se ca în decurs de o zi să schimbe haina militară cu cea de politician. Observ că este un moft să mai vorbim în România europeană a anului 2019 despre un principiu esenţial în arhitectura oricărei democraţii care se respecta: controlul civil asupra forţelor armate'', a arătat Leş.

AGERPRES

Subiecte în articol: gabriel les nicolae ciuca
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri