Jurnalul.ro Ştiri Politică Gabriela Firea are cinci întrebări pentru PNL: „Ce au de ascuns?”

Gabriela Firea are cinci întrebări pentru PNL: „Ce au de ascuns?”

Prim-vicepreședintele PSD Gabriela Firea acuză că „în ultima lună de guvernare, Orban pustiește economia și îi sărăcește pe oameni” și adresează cinci întrebări liderilor PNL.

„În ultima lunā de guvernare, Orban pustieste economia si îi sārāceste pe oameni. Face calcule cu cat sā majoreze TVA-ul, nu dacā. Majorarea TVA îi afecteaza direct pe românii cu venituri mici si medii. Refuzul PNL de a prezenta Bugetul confirmă cu certitudine ceea ce am aflat de la oameni care lucreaza în guvern. Si care au vāzut ce vor sā facā”, scrie pe Facebook Gabriela Firea.

Liderul social-democrat adresează cinci întrebări liderilor PNL.

„Dacă nu au nimic de ascuns față de români, de ce nu publicā proiectul de buget? De ce nu pun bugetul în transparență decizională așa cum prevede legea? Ce au de ascuns? De ce le e frică să vină cu bugetul înainte de alegeri? Ce nu trebuie să afle alegătorii despre intențiile PNL pentru anul viitor? Ei zic declarativ, înainte de alegeri, că nu vor majora taxele. Nu îi doare gura să mai mintă încă o dată, la fel cum au mințit când spuneau că vor respecta legea cu majorările de pensii, că vor dubla alocațiile de la 1 august, după ce tot ei le-au amânat, că nu se vor atinge de banii prevăzuți pentru majorările de salarii pentru profesori. Au fost numai minciuni, de sus, până jos. Nu putem merge pe încredere cu acest guvern. Oamenii nu mai au încredere. Să vină cu cifrele, pentru că nu pot minți cu cifrele. Nu îi vom lăsa să secretizeze bugetul înainte de alegeri”, conchide Firea.

 

Subiecte în articol: gabriela firea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri