Jurnalul.ro Timp liber Gabriela și Silviu, singurul cuplu din ”Ultimul Trib”: Aș suferi mai mult dacă ar pleca el primul acasă

Gabriela și Silviu, singurul cuplu din ”Ultimul Trib”: Aș suferi mai mult dacă ar pleca el primul acasă

”Ultimul Trib”, noua provocare lansată de Antena 1 va trimite trei grupuri extrem de curajoase i de puternice într-o aventură într-un tărâm plin de pericole i de neprevăzut: Madagascar! Insula africană, un teritoriu în care spiritele încă sunt prezente în viaa de zi cu zi, în care lacurile sau copacii sunt considerate sacre, iar de unele nu te poi apropia, le va fi casă celor trei triburi, formate din oameni de rând, sportivi i, respectiv, vedete. Incontieni sau extrem de curajoi, cu toii cred că pot iei învingători din această eventură exotică ce le va pune la încercare simurile i abilităile, însă numai unul dintre ei are ansa de a câtiga marele premiu, în valoare de 100.000 de euro.

Gabriela Popa (45 de ani) i Silviu Geandra (43 de ani) sunt din Iai i formează un cuplu de doi ani, după ce s-au cunoscut la preseleciile pentru o emisiune de televiziune. Amândoi au mai fost căsătorii, iar Gabriela este i mama a două fetie. ”Fetele rămân singure, are grijă o prietenă de ele. Sunt amândouă foarte încântate de decizia noastră, eu îmi dau silina mai ales pentru ele, nu a vrea să le dezamăgesc, mai ales că ele mereu spun că sunt puternică, iar acum am i ocazia să le demonstrez asta”, spune Gabriela.

Iar dacă Gabriela iubete sportul, Silviu este multiplu campion la kickboxing i vicecampion european la Unifight. Cei doi ar putea vedea un avantaj în faptul că vor înfrunta împreună aventura din Madagascar, însă există i temeri. ”Nu ne ateptam să plecăm împreună i nici nu a fi avut o problemă cu asta, eu nu sunt dependentă de Silviu, dar a suferi mai mult dacă ar pleca el primul”, a recunoscut Gabriela.

Ultimul Trib” este un show adaptat după celebrul format ”Nomads”. Trei triburi - unul de vedete, unul de sportivi i unul compus din oameni de rând - vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unei aventuri exotice, care le va pune la încercare atât abilităile sociale, cât i cele fizice. În ciuda personalităilor complet diferite ale membrilor, fiecare trib va trebui să îi dovedească puterea de a rezista sub impactul ocului cultural, dar i sub presiunea eforturilor fizice.

În fiecare săptămână, acetia se vor lupta pentru ”Teritoriu”, iar în timp ce tribul câtigător va fi cazat într-un resort de lux i va fi răsfăat zilnic, cel de pe locul doi va locui într-un sat alături de localnici, unde membrilor tribului le vor fi trasate sarcini zilnice în schimbul cărora vor primi o porie simplă de mâncare i nu neapărat un pat, ci mai degrabă un loc în care să doarmă. Acesta nu este însă nici pe departe cea mai grea situaie în care se poate găsi un trib: cei care vor fi pe locul trei vor trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime. În plus, la finalul celor apte zile de încercări grele, membrii triburilor vor fi nevoii să se lupte i pentru a rămâne pe insulă.

Săptămână de săptămână triburile îi vor măsura puterile în competiii spectaculoase i tensionate atât pentru ”Teritoriu”, cât i pentru ”Eliminare”, pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-i dezvălui adevărata faă i fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri