Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Gala Dezvoltăm România Sustenabil

Gala Dezvoltăm România Sustenabil

de Redacția Jurnalul    |   

Schimbările climatice, poluarea, defrișările nu mai sunt doar simple teme de reflecție din manualele școlare sau din documentare. Ele se întâmplă aici, acum, mai aproape ca niciodată de noi și de copiii noștri. Educația, implicarea, investițiile sunt mai necesare ca oricând pentru a putea schimba fața întunecată a planetei.

Studiile arată că 83% din toate dezastrele naturale din ultimii ani au avut loc din cauza extremelor vremii, ca efecte ale schimbărilor climatice. În continuare, 14 milioane de tone de plastic ajung anual în apele oceanelor, asta deși un singur pet se degradează în 450 de ani. La fel de îngrijorător - 10 milioane de hectare de pădure sunt defrișate în fiecare an, la nivel global. Adică aproape cât toată suprafața de teren agricol a României. Sunt doar câteva dintre cifrele din bilanțul dezastrului; bilanț pe care marii jucători ai economiei și-au propus să îl rescrie. Sustenabilitatea este țelul lor comun în următorii ani și, chiar dacă drumul până la îndeplinirea țintelor nu este ușor, misiunea nu este imposibilă.

Mediul, economia și societatea sunt cei trei stâlpi pe care se înalță conceptul de sustenabilitate, iar România face pași importanți în direcția schimbării. Despre acțiunile concrete demarate în acest sens de către marile companii s-a dezbătut în cadrul celei de-a doua gale a sustenabilității în România- eveniment moderat de Alessandra Stoicescu, directorul executiv al Intact Media Group, cel mai mare business de pe piața locală de media.

Gala „Dezvoltăm România Sustenabil” a strâns laolaltă actori din mai multe sectoare. Evenimentul a celebrat aportul lor pentru binele generațiilor viitoare - pentru mediu, pentru oameni, pentru economie. Și, pentru că un astfel de efort are cele mai bune rezultate atunci când forțele se unesc, am mers și mai departe de atât, si companiile premiate au nominalizat si ei la rândul lor, parteneri lor sau  asociatii implicate în proiecte de sustenabilitate și responsabilitate socială. Împreună, am dat mai departe ștafeta sustenabilității, pentru recunoașterea și promovarea inițiativelor și rezultatelor celor care fac demersuri în domeniu, prețuind și având grijă de viitorul nostru, al tuturor. Gala a fost deschisă de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.

Dincolo de rapoarte, sustenabilitatea înseamnă felul în care construim lumea pentru copiii noștri, a spus Alessandra Stoicescu în deschiderea evenimentului.

Pe lângă diploma de recunoaștere a meritelor, cei premiați au primit un trofeu-clepsidră, drept simbol al timpului pe care companiile l-au investit și urmează să îl investească în mari proiecte din sfera sustenabilității.

„Ministerul Mediului este susținătorul principal al unei dezvoltări durabile. Din anul 2015, de când ONU a adoptat Agenda 2030, România a făcut pași semnificativi. Fără societatea civilă aceste demersuri nu ar putea exista.

Sustenabilitatea nu înseamnă numai produse bio, eco-friendly sau organice - înseamnă o serie concretă de activități și practici care ajută un business să își atingă menirea. Înseamnă o amprentă de carbon mai scăzută, ambalaje mai ușor de reciclat, ambalaje mai puține, reducerea consumului de apă. E mai mult decât un set de reguli stricte. Am trei copii mici pe care îi învăț sustenabilitatea acasă. Cred în puterea exemplului”, a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin videoconferință, în cadrul galei. România poate profita de politicile Uniunii Europene pentru a-și atinge obiectivele, a încheiat ministrul.

Drept recunoaștere pentru țintele atinse în cadrul obiectivului de dezvoltare durabilă, Good Health and Well-Being, Alessandra Stoicescu a înmânat premiul companiei Mobexpert. Dan Șucu, fondatorul și președintele companiei, a vorbit despre obiectivele durabile ale Mobexpert, dar și ale familiei sale.

Mai exact, acesta și-a propus să investească peste 20 de milioane de euro în zece baze sportive din întreaga țară, în care se vor antrena peste 3.000 de copii.

„Sunt aproape 20 de ani de când, prin Fundația Mobexpert, ajutăm mii de copii să se facă bine. Am hotărât, împreună cu soția mea, că vom ajuta copiii să nu se mai îmbolnăvească, să facă sport. Când mi-am dus copiii să facă sport în siguranță, în București, mi-a fost aproape imposibil să găsesc un loc potrivit.

Avem deja un model de bază pe care l-am construit. La stat se începe cu cheltuiala banului. La privat începem cu omul, nu cu investiția. Căutăm oameni care sunt entuziaști, care au sute de copii în școlile lor de fotbal și care nu reușesc să își desfășoare activitatea.”, a spus Dan Șucu în cadrul galei, dând mai departe premiul special Asociației Centrul de Studii Sportul Est European (CS Sportul).

„În 1989 erau în București peste 100 de baze sportive pentru fotbalul de masă. Mai erau și unele cu terenuri de tenis. Peste 200 în total, așadar. Jumătate dintre ele au dispărut. Au apărut toate aceste «tunuri imobiliare». Ne propunem să începem niște demersuri de reintroducere a acestor baze în circuitul sportiv al orașului”, a declarat Andrei Răzvan Voinea, membru al asociației.

Un alt jucător premiat în cadrul galei, care și-a îndreptat atenția către responsabilitatea socială, este E.ON România. Compania a investit peste 16 milioane de euro în inițiative de CSR, dar și în educație. „E.ON crede cu tărie că sustenabilitatea începe de la educație. Ne propunem să aratăm copiilor noștri cum să avem grijă de casa noastră mai mare, de planetă. Prin proiectul «Energie în școlile copilăriei» am realizat un număr de aproape 100 de școli unde avem sisteme de iluminat inteligent care îi învață pe copii cum să folosească eficient resursele și îi ajută în calitatea infrastructurii în care își desfășoară activitatea. Am investit în locuri de joacă eco-friendly. Am mers și pe partea de conținut, am început un proiect - «Lecții despre energie», lecții unde noi mergem în școli ca să îi învățăm pe copii cum să utilizeze eficient resursele”, a susținut Claudia Griech, director general al E.ON România. Claudia Griech a predat ștafeta sustenabilității Alinei Nechifor, din cadrul Transparent Design.

„Prin acest parteneriat am reușit să construim propria noastră centrală fotovoltaică. Avem peste 3.000 de panouri fotovoltaice și ne asigurăm cam 70% din consumul nostru de energie electrică și folosim energia solară”, a declarat Alina Nechifor.

O contribuție la fel de importantă în zona sustenabilității este adusă de Vodafone România, companie premiată pentru țintele atinse din cadrul obiectivului de dezvoltare durabilă Industry, Innovation and Infrastructure. „E greu să transformi o companie de telecomunicații într-una de tehnologie. Din resursele planetei, îmi pare rău că în ultimii ani am început să vorbim despre energie mai mult din perspectiva prețurilor decât din perspectiva durabilității. Am încercat ani de zile să găsesc ceva românesc ca să reprezinte ceea ce facem noi pentru copiii noștri. Pentru mine acest cuvânt este «durabilitate»”, a subliniat Alexandra Olaru, director Legal & External Affairs Vodafone România. Aceasta a predat mai departe ștafeta sustenabilității comunității Încotroceni, reprezentată de Dinu și Maria Man Drog. Oameni, idei, povești- este deviza în jurul căreia se învârte întreaga activitate a asociației.

Ondrej Safar, CEO și Membru al Directoratului CEZ România, premiat pentru țintele atinse din cadrul obiectivului de dezvoltare durabilă Clean and Affordable Energy, a declarat: „Zonele în care activează CEZ arată mai bine față de altele. Numărul prosumatorilor conectați la rețeaua noastră este cel mai mare din România”, a spus Ondrej Safar în cadrul galei Dezvoltăm România Sustenabil. De altfel, acesta a înmânat premiul special lui Corneliu Bodea, CEO, Adrem Invest.

Reducerea cantității de plastic folosit în special pentru ambalare este o altă provocare importantă pe care o au marile companii. McDonald`s România a reușit să scadă anual cantitatea de plastic folosită cu 120 de tone. Practic, a înlocuit ambalajele de la toată gama de salate cu ambalaje de carton, de asemenea toată gama de înghețată este servită în ambalaje de carton, iar paiele sunt biodegradabile. „Avem o datorie morală, stă în puterea noastră să schimbăm multe lucruri din jurul nostru. Să reduci cu 120 de tone, anual, consumul nu este ușor”, a mărturisit Paul Drăgan, director general McDonald`s România, care a premiat, la rândul său, compania Transavia. Theodora Popa, vicepreședintele Transavia a fost cea care a preluat ștafeta sustenabilității. „Transavia este cea mai solidă companie de pe piața cărnii de pasăre din România, cu investiții constante în toate ariile de activitate în care activăm. Deținem toate verigile din lanțul de producție, «de la bob la furculiță»”, a spus aceasta.

Cu investiții de peste 35 de milioane de lei în anul financiar 2021 pentru a contribui în mod pozitiv la viața comunităților din care face parte, Lidl România, a fost premiat în cadrul galei pentru ținte atinse din cadrul obiectivului de dezvoltare durabilă Sustainable Cities and Communities. „Dotăm magazinele noastre și spațiile publice cu defibrilatoare automate inteligente. Sustenabilitatea înseamnă responsabilitate, dar noi credem că se face cu empatie”, a sublinat Maria Mihai, Director Communication & CSR, Lidl România. Motiv pentru care a predat ștafeta sustenabilității celor de la Asociația Dragoste Desculță. „Mulțumim că ne vedeți și că ne ajutați să ducem speranța și mai departe”, a răspuns Alina Macoveanu, cea care a preluat premiul special, din partea asociației.

O companie verde, prin definiție, este și Hidroelectrica. Cel mai mare producător român de energie și cea mai profitabilă companie a statului se apropie de listarea pe Bursă. „Hidroelectrica este o companie sustenabilă prin prisma activității. Nu numai din hidrocentrale, avem și un parc eolian în portofoliul nostru și vom continua să diversificăm sursele de energie regenerabilă. Compania s-a angajat pe un drum ireversibil în zona sustenabilității. Am plecat pe acest drum în momentul în care am constatat- mă refer la educație- că nu mai avem cu cine să facem schimbul de generație în industrie”, a declarat Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica. În același timp, a înmânat premiul special Asociației SuperTeach, reprezentată de Felix Tătaru. „Când e vorba de educație nu mai e timp. E vorba despre ce văd eu în tine. Și de ceea ce pun eu în tine”, a subliniat Felix Tătaru.

Grija față de mediu înseamnă și grija față de sine, iar Carrefour România a primit premiul pentru țintele atinse în cadrul obiectivului de dezvoltare durabilă Good Health and Well-Being. Compania susține consumatorul prin oferta de mâncare sănătoasă la prețuri accesibile, dar și prin programe educaționale pe tema nutriției. „Trebuie să arătăm iniţiative concrete, de exemplu să luptăm împotriva plasticului. Câteodată, micile gesturi sunt chiar importante şi acum câteva luni am decis să stingem logo-ul Carrefour când închidem magazinul”, a declarat Julien Munch - CEO Carrefour România, prezent la Gala Dezvoltăm Sustenabil România. „Încercăm să ne trăim viața de zi cu zi în spiritul unei responsabilități sociale”, a adăugat Alina Gamauf, membru în comitetul executiv Carrefour România. Cei doi au înmânat ștafeta responsabilității Simonei Paraschiv, președinta Asociației InspirAction.

Cei mai mulți jucători prezenți la Gala Dezvoltăm Sustenabil România pariază, în acțiunile lor de zi cu zi, pe latura educativă a domeniului în care activează. În egală măsură, Holcim a creat programe educaționale care pornesc de la vârste fragede și ajută la pregătirea viitoarelor generații de pe piața muncii. „Contribuim la partea care nu se vede întotdeauna. Atunci când construim o clădire, un teren de sport, o eoliană avem nevoie de o fundație, de ceva solid. Noi ne găsim acolo. Când vorbim de educație, este exact același lucru. Investiția în educație, care este prioritatea noastră, nu se vede întotdeauna. Se vede mai târziu”, subliniază Edmund Piess, director Sustenabilitate în cadrul Holcim. Ștafeta sustenabilității a fost predată de către acesta Asociației pentru Valori în Educație, reprezentată de Andreea Nistor. „42% din tinerii din România care au vârsta de 15 ani sunt analfabeți funcțional. Acești tineri urmează, în curând, să fie angajații noștri. Cifra asta e înspăimântătoare, nu doar pentru că este așa de mai mult de zece ani, ci pentru că la vârsta de 15 ani încă erau în școală. Pentru noi ăsta e un lucru care ne dă multă nevoie de implicare, să acționăm de urgență”, a completat Andreea Nistor.

Pe lângă business-ul de bază, și Penny România luptă pentru dezvoltarea durabilă, iar Alessandra Stoicescu i-a oferit în cadrul Galei Dezvoltăm România Sustenabil Irinei Butnaru, Corporate Communication Manager premiul pentru ținte atinse din cadrul obiectivului Partnerships for the Goals. Penny promovează producătorul român la raft, iar până la finalul anului 2023 își propune ca 60% din produsele aflate la vânzare în magazine să aibă ingrendientul principal din România și să fie procesat și ambalat tot aici. „Penny este o companie cu capital nemțesc, dar cu suflet românesc. TripluRO este proiectul nostru de suflet, este o inițiativă ambițioasă. Am început în anul 2020 și, de atunci, lucrăm continuu. E important ca, din când în când, să recunoaștem că nu este ușor. Toți clienții noștri ne cer românește”, a subliniat Irina Butnaru, cea care a predat ștafeta sustenabilității către Academia de Studii Economice, respectiv către Lector Univ. Dr. Sorin Anagnoste, prodecanul Facultății de Administrarea Afacerilor cu Predare în Limbi Străine.

Sustenabilitatea este vocea comună a mediului de business în aceste vremuri, lucru întărit și de acțiunile Sistemului Coca-Cola. „O lume fără deșeuri” este provocarea despre care au vorbit în cadrul celei de-a doua gale a sustenabilității Alice Nichita - Corporate Affairs & Sustainability Director Coca-Cola HBC România și Mihaela Niță, Public Affairs Manager Coca Cola România. „Sustenabilitatea este parte integrată în business. Ne va aduce valoare pe termen lung. Facem multe lucruri, credem că valoarea vine din ceea ce faci și dai mai departe”, a spus Alice Nichita. „Inovația este foarte importantă, dar soluțiile inovatoare se dezvoltă împreună cu partenerii noștri”, a adăugat Mihaela Niță. Cele două au predat trofeul special lui Ciprian Stănescu pentru proiectul Social Innovation Solutions.

În același timp, în cadrul evenimentului au fost recunoscute meritele Kaufland România pentru obiectivul de dezvoltare durabilă Climate Action. De altfel, retailerul este prima companie din România care a obținut certificatul Zero Waste devenind, astfel, unul dintre liderii tranziției către economia circulară de pe piața locală. „Uitându-mă la barajele de pe râul Olt și nu numai, câteodată am impresia că dacă ar avea toate deșeurile dopurile puse le-am putea umple cu toată apa. Grupul Schwarz are o strategie din 2018, «Reset plastic». Sunt câteva acțiuni bine determinate pe categorii, în sine. Unul dintre cele mai importante este acel moment de creativitate, care ne stimulează mai mult decât în mod obișnuit atenția- «Redesign plastic». În 2022, prin cele două rețele puse la dispoziție de către cele două rețele de colectare selectivă puse la dispoziție clienților am reușit să colectăm peste 16 milioane de ambalaje din doze de aluminiu, PET-uri și sticlă de sticlă”, a spus Valer Hancaș, director Comunicare și Corporate Affairs. Premiul special Dezvoltăm România Sustenabil a fost acordat de către Kaufland lui Ovidiu Neamțu, președintele Asociației 11even.

OMV Petrom, cel mai puternic jucător din domeniul energiei, a fost premiat în cadrul galei pentru contribuțiile de aproape șase milioane de euro în programul „România plantează pentru mâine”, cea mai mare inițiativă de plantare finanțată din fonduri private din România. „Suntem o parte din fibra economică a României, suntem cel mai mare contributor la bugetul de stat. Ne implicăm în cauzele sociale și doar împreună putem să creăm un impact relevant. De când am lansat programul, pădurile chiar se văd din avion”, a subliniat Alexandra Nistor, Sustenability Manager în cadrul OMV Petrom. Aceasta a oferit trofeul special Coaliției România Plantează pentru Mâine (Adoptă un Copac, Mai Mult Verde, Act for Tomorrow, Pădurea Copiilor, Parcul Național Văcărești, Plantăm Fapte Bune în România), reprezentată de Teodora Pălărie. Teodora a precizat că, la fel cum pădurea crește în decenii, educația se vede peste ani și e importantă.

Jucătorul TeraSteel a înregistrat merite deosebite în zona reducerii consumului de energie. Compania a reușit ca jumătate din energia pe care o folosește să provină din panouri fotovoltaice proprii. „Avem panouri solare peste tot, am transformat liniile astfel încât să folosim energie electrică. Folosim mașini electrice, apa de ploaie și încercăm să ne alegem furnizorii care folosesc materiale reciclate”, a spus Cosmin Pătroiu, CEO al companiei. Simbolic, acesta a înmânat ștafeta sustenabilității lui Cristian Alexe de la Cristalin Plus.

Pe de altă parte, Phillip Morris International este un alt gigant care duce mai departe misiunea de reducere a deșeurilor. După reciclarea produselor IQOS folosite, nefuncționale sau defecte - ele sunt transformate în accesorii compatibile cu dispozitivele IQOS, iar rata acestui proces a depășit 85%. „Părintele din fața voastră a fost întrebat cât timp e într-o clepsidră. În a noastră de acasă sunt trei minute și patruzeci și opt de secunde de fire de nisip. Dacă ar fi ultimele din viața noastră- ce gânduri sustenabile ne-ar trece prin minte? Încet-încet, atât din perspectivă de business, cât și în planul nostru personal, am acceptat sustenabilitatea care a avut acest dar de a se strecura în business și în viețile noastre. Vrem să construim produse fără fum, dezvoltăm produse alternative”, a spus Emma Zeicescu, directorul de comunicare al companiei, în cadrul galei.

Premiul pentru țintele atinse din cadrul obiectivului Partnerships for the goals a fost acordat companiei Mastercard România - care a pornit numeroase inițiative de digitalizare, în mai multe sectoare, pe plan local. „Am contribuit și noi la dezvoltarea economiei digitale și sperăm ca, alături de partenerii noștri, să contribuim la o Românie sustenabilă”, a susținut pe scenă Elena Dincă, Head of Sales for Financial Institutions, Merchants and Government Segments. Compania a acordat premiul special Ralucăi Fișer de la Green Revolution.

Niro Investment Group, unul dintre cele mai mari grupuri de afaceri din România, s-a remarcat în domeniul sustenabilității prin grija excepțională față de mediu; certificat pe care l-a obținut, de altfel, pentru o clădire ridicată în Capitală, cu destinație de hotel. Asta înseamnă că proiectanții au respectat toate principiile sustenabilității în fiecare etapă a construcției. „Ceea ce ne caracterizează acum este ambiția noastră de a implementa un program de sustenabilitate pe termen lung. Noi construim, în primul rând, cu multă inimă, cu migală - poate de aceea ne ia mai mult timp să ducem la bun sfârșit lucrurile, dar atunci când o facem, o facem foarte bine”, a precizat Anca Simionescu, directorul general NIRO Investment Group. Asociația Bookland, reprezentată de Claudia Stîncășeanu a primit, mai departe, ștafeta sustenabilității.

Un alt invitat în cadrul galei și, în egală măsură implicat în acțiuni sustenabile, a fost Raluca Ștefan din partea companiei BAT România. Compania a primit din partea Alessandrei Stoicescu premiul pentru țintele atinse din cadrul obiectivului Decent Work and Economic Growth. „Anul trecut am aniversat 25 de ani de prezență în România. 125 de miliarde de euro generate în economia românească până acum, 24 de miliarde de euro plătite la bugetul de stat; suntem al doilea contribuabil, dar ne place să ne uităm și spre angajații BAT, peste 3.000 la număr în cele trei entități economice pe care grupul le operează în România. Unul dintre cele mai frumoase proiecte demarate a fost despre angajați. Ei sunt, de fapt, povestea adevărată din spatele acelor cifre. Ei sunt istoria BAT”, a mărturisit Raluca Ștefan, corporate affairs manager. Ea a oferit premiul special Asociației Radu R Florescu (Turneul Național de Educație Istorică) , reprezentată la Gala Dezvoltăm România Sustenabil de John Florescu.

Cu o implicare deosebită în domeniul educației, BCR a fost premiată în cadrul galei pentru ținte atinse în cadrul obiectivului de dezvoltare durabilă Quality Education, respectiv pentru cel mai amplu și longeviv program de educație financiară din România, Școala de Bani BCR. „Sustenabilitatea este despre parteneriate, despre soluții care nu sunt nici la îndemână, nici simple și costă destul de mult pentru companiile noastre. Noi vedem sustenabilitatea ca pe o transformare profundă a societății românești, dar obligatorie. Companiile românești, pentru a-și menține competitivitatea într-o piață globală, plină de turbulențe au nevoie să adopte măsuri de sustenabilitate”, a precizat Ioana Voinescu, șef al Departamentului de Sustenabilitate din cadrul BCR. Compania a predat clepsidra- simbol al timpului investit în proiecte de calitate directorului general al EFdeN, Ioana Csatlos.

Iridex Group a ținut pasul cu timpurile și este, de altfel, compania care a construit prima instalație eoliană din România, primul depozit ecologic conform de deșeuri și prima instalație de tratare și epurare a levogatului cu osmoza inversă și inițiatorul multor alte proiecte prietenoase cu planeta. „În ultimii 22 de ani am încercat să devenim un exemplu de bună practică în două direcții: domeniul gesionării deșeurilor într-un mod sustenabil și în domeniul producției de energie din surse regenerabile. Suntem printre pionierii acestor două domenii în România”, a subliniat Dan Anghel, directorul general Iridex România care, la rândul său, a predat ștafeta responsabilității Asociației Ecoteca, reprezentată la gală de Raul Pop.

Nuclearelectrica, unul dintre cei mai importanți producători de energie din România, s-a evidențiat în ultimii ani prin proiecte realizate în beneficiul comunităților prin intermediul platformei Nucleu de Bine, și a sponsorizat zeci de inițiative, cu un buget alocat de peste 10 milioane de lei. „Energia nucleară este o sursă curată de energie, stabilă și sigură care, în România, asigură 20% din necesarul energetic și aproximativ 26% din energia curată a țării. În lume- 50% din energia curată, iar la nivel global 10%. Este un sentiment de mândrie să știm că centrala noastră de la Cernavodă este pe locul 1 în lume din 440 de centrale la nivel global. Energia curată este un nucleu de bine”, a subliniat Ludmila Toneș, director de comunicare și relații publice în cadrul Nuclearelectrica. Aceasta a transmis ștefeta sustenabilității Asociației The Social Incubator, reprezentată de Adriana Preda.

Din același sector, Transgaz a fost premiată pentru țintele din cadrul obiectivului de dezvoltare durabilă Partenerships for the Goals. Racordarea la gaz, un demers susținut cu brio de către companie chiar și acolo unde discutăm despre zone defavorizate, reduce semnificativ și poluarea. „În ultimii ani am dezvoltat proiecte de importanță strategică, printre care gazoductul BRUA sau gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, dar și altele. Iar azi ne aflăm la linia de start a unui nou proiect, gazoductul Tuzla-Podișor, care va asigura transportul gazelor naturale extrase din perimetrul Marea Neagră către toate localitățile din țară care sunt conectate la sistemul național de transport al gazelor naturale. Asta înseamnă dezvoltare și sustenabilitate”, a transmis Angela Mateș, director Departament Organizare și Resurse Umane Transgaz. Compania a oferit premiul special conf. dr. Mirela Gherghe, șeful secției de Medicină Nucleară din cadrul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” din București.

Nu în cele din urmă, compania Antibiotice a fost recunoscută și în cadrul Galei Dezvoltăm România Sustenabil 2023 pentru țintele atinse în cadrul obiectivului de dezvoltare durabilă Industry, Innovation and Infrastructure. „Iată că vorbim despre sustenabilitate și în sănătate. Joacă un rol strategic în viața noastră. Compania Antibiotice Iași își execită cu foarte mare responsabilitate acest rol”, a subliniat Mihaela Popescu, Project Manager Business Development. Aceasta a înmânat, la rândul său, premiul special Fundației Antibiotice- Știință și suflet, reprezentată de Ionuț Ilcău.

Gala s-a încheiat după mai bine de trei ore în care participanții s-au încărcat cu energia faptelor bune, s-au inspirat reciproc și, nu în ultimul rând, și-au promis să se revadă în număr și mai mare la anul, cu mai multe obiective atinse pentru a transforma sustenabilitatea dintr-un simplu crez într-un concept aplicabil în orice sector al economiei, în orice demers al vieții de zi cu zi.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri