Jurnalul.ro Cultură Film Gala premiilor Oscar 2021. Participanții nu vor purta măști de protecție

Gala premiilor Oscar 2021. Participanții nu vor purta măști de protecție

La Gala premiilor Oscar 2021, artiştii nominalizaţi şi însoţitorii lor nu vor purta măști de protecție împotriva virusului SARS-CoV-2 în fața camerelor de filmare. Cu toate astea, organizatorii au cerut participanţilor să-şi acopere nasul şi gura când se vor afla în afara obiectivului, scrie EFE.

Ceremonia se va desfășura pe 25 aprilie, va dura trei ore, iar Academia Americană de Film (AMPAS) vrea o participare de circa 170 de persoane pentru a se asigura distanțarea fizică. Persoanele prezente trebuie să prezinte în prealabil testPCR negativ și li se va controla temperatura.

Producătorul este Steven SOderbergh, alături de Stacey Sher și Jesse Collins.

Gala va fi transmisă în 24 de cadre pe secundă şi în format panoramic. Totodată, se vor folosi mai degrabă tehnici de peliculă decât de televiziune. Vor fi folosite două locaţii diferite, la Dolby Theatre și în gara din Los Angeles (Union Station). Vor fi amplasate alte două scene, la Londra şi Paris, pentru cei care nu pot ajunge în Los Angeles. Se va desfășura un program special după ceremonia decernării premiilor Oscar.

Prezentatorii actualei ediții vor fi Brad Pitt, Zendaya, Rita Moreno, Joaquin Phoenix, Harrison Ford, Laura Dern, Regina King, Marlee Matlin, Reese Witherspoon, Renée Zellweger, Angela Bassett, Halle Berry, Bong Joon Ho, Don Cheadle şi Bryan Cranston. La aceștia se pot adăuga și alții.

 

Subiecte în articol: oscar masca COVID
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri