Jurnalul.ro Ştiri Locale Galaţi: 53 de localităţi fără energie electrică

Galaţi: 53 de localităţi fără energie electrică

Un număr de 53 de localităţi din judeţul Galaţi sunt nealimentate cu energie electrică din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, care au afectat linii de medie şi înaltă tensiune, a anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, biroul de presă al Societăţii de Distribuţie a Energiei Electrice (SDEE) Galaţi. 

Potrivit comunicatului, sunt afectate în totalitate 36 de linii de medie tensiune şi parţial patru linii. Un număr de 835 de posturi de transformare sunt fără tensiune, iar peste 100 de stâlpi de medie tensiune au fost rupţi. 

De asemenea, au fost afectate şi două linii de înaltă tensiune, pe cea de-a doua fiind rupţi 11 stâlpi de înaltă tensiune. 

Sunt afectate şi puţurile pentru alimentarea cu apă a municipiului Galaţi. Este vorba despre LEA 20 kV Lieşti Captare Ape Salcia, linie aflată într-o zonă cu foarte multă vegetaţie. În această zonă se fac eforturi foarte mari pentru realimentarea consumatorilor şi a fost cerut şi ajutor de specialitate pentru a se face defrişări în zonă şi pentru asigurarea culoarului de exploatare. 

Sucursala Galaţi are în acest moment 24 de echipe pe teren, care acţionează pentru remedierea defecţiunilor apărute. Intervenţiile echipelor SDEE Muntenia Nord vor continua până la alimentarea integrală a zonelor afectate. Activitatea echipelor de intervenţie este îngreunată de vântul puternic şi precipitaţiile abundente.

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: galaţi energie electrica SDEE
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri