Jurnalul.ro Timp liber Media Gambia este următoarea țară de descoperit în Colecția „Monede și Bancnote autentice din toată lumea”! Revista, două monede și fișa numismatică, de luni, la chioșcuri!

Gambia este următoarea țară de descoperit în Colecția „Monede și Bancnote autentice din toată lumea”! Revista, două monede și fișa numismatică, de luni, la chioșcuri!

de Redacția Jurnalul    |   

Cea mai mică țară  a Africii continentale este protagonista numărului 17 al Colecției „Monede și Bancnote autentice din toată lumea”.

Gambia are doar 11. 300 km² și este considerată una dintre cele mai sărace țări din lume, aproape jumătate din locuitorii săi trăind sub pragul sărăciei. Populația sa este alcătuită din mai multe popoare africane, care vorbesc diferite limbi locale, alături de limba oficială care este engleza.

Aflați ce evenimente au marcat istoria acestei mici națiuni din Africa de Vest, de la Imperiul Mali la dominația engleză și la independență.

Monedele autentice și cu valoare reală pentru colecționari ce însoțesc acest număr sunt de 1 butut și de 10 butuți, subdiviziuni ale dalasiului gambian. Aversul ambelor monede reproduce stema Gambiei, adoptată în 1964. Aceasta este susținută de doi lei, iar în centru se află un topor și o sapă, simboluri ale agriculturii, ca activitate tradițională, și ale celor două grupuri etnice gambiene majoritare, mandinga și fula. Toate detaliile monedelor le găsiți în fișa numismatică.

Secțiunea “Banii de-a lungul secolelor” a revistei este dedicată monedelor feniciene și cartagineze. Acestea includeau motive proprii, deși se inspirau din cele grecești, și încorporau trăsături orientale persane. Articolul cuprinde informații interesante și educative din lumea antică și din cuprinsul său aflăm și că, în ciuda faptului că erau mari negustori, fenicienii nu au fost printre primele popoare care au adoptat moneda metalică și, timp îndelungat, au folosit trocul ca sistem de schimb comercial. Citiți ca să descoperiți ce era trocul mut practicat de fenicieni!

Numărul 17 – Gambia este disponibil la chioșcurile de ziare, de luni 11 mai, la prețul de 39.99 lei!

Colecția „Monede și Bancnote autentice din toată lumea” oferă interesante lecții de geografie și istorie alături de monedele și bancnotele ambalate premium, în carduri personalizate, ce însoțesc fiecare număr!

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri