Jurnalul.ro Ştiri Observator Garda de Mediu, dotată cu drone pentru controale

Garda de Mediu, dotată cu drone pentru controale

de Redacția Jurnalul    |   

Garda Națională de Mediu va primi, începând cu acest an, 46 de sisteme aeropurtate dotate cu senzori și echipamente pentru control, anunță Ministerul Mediului.

„Având în vedere importanța aerului pe care noi toți îl respirăm, una din prioritățile și preocupările MMAP, este să se asigure că structurile de control din subordinea sa au la îndemână instrumente moderne și eficiente pentru a interveni rapid în cazul în care există activități care aduc prejudicii mediului. Derulăm acest proiect finanțat prin POIM și am semnat contractul de achiziționarea celor 46 de sisteme aeropurtate dotate cu senzori şi echipamente specifice activității de inspecție și control. Acestea vor furniza informații în timp util de la diverse evenimente cu impact asupra mediului și vor deveni un instrument esențial în activitatea zilnică a comisarilor de mediu”, a declarat ministrul Barna Tánczos.

Proiectul este finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare în vederea desfășurării de acțiuni destinate îmbunătățirii calității aerului, în special în mediul urban, respectiv promovării masurilor de reducere a poluării aerului. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 57.032.004,04 lei, iar valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 48.206.969,94 lei.

Principalele activităţi din cadrul proiectului sunt achiziția sistemelor integrate mobile de monitorizarea calității aerului, respectiv 21 autolaboratoare complet echipate conform standardelor aflate în vigoare, ce vor fi utilizate de Agențiile de Protecția Mediului din ţară, achiziţia a 46 de sisteme aeropurtate fără pilot (UAV) - drone, dotate cu senzori şi echipamente specifice activității de inspecție şi control, care vor fi operate de către Comisariatele Gărzii de Mediu de la nivel judeţean și dezvoltarea unei platforme online pentru managementul sistemelor aeropurtate, astfel se va realiza o platformă unică, dedicată GNM, ce va îngloba atât date de la RNMCA, rețele independente de monitorizare a calității aerului, cât şi date stelitare.

Livrarea celor 46 de drone se va face începând din luna iunie, în patru loturi, urmând să se încheie până la sfârșitul acestui an.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: garda de mediu drone
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri