Stăpâna subiectului este psihiatra Karen Horney, autoarea studiului științific „Personalitatea nevrotică a timpului nostru” (Editura Trei, 2025): „Gelozia nevrotică este dictată de teama constantă de a pierde posesia asupra persoanei sau asupra iubirii acesteia. Prin urmare, orice alt interes pe care acea persoană l-ar putea avea devine o posibilă amenințare. Acest tip de gelozie poate apărea în orice relație umană: la părinți față de copiii care vor să își facă prieteni sau să se căsătorească; la copii față de părinți; între partenerii de căsnicie; în orice relație de iubire. Nici relația cu psihanalistul nu face excepție.”
Sensibilități, devalorizări, rivalități
Adică? „Aceasta se manifestă printr-o sensibilitate extremă față de faptul că analistul are și alți pacienți sau chiar la simpla menționare a unui alt pacient. Deviza este: «Trebuie să mă iubești exclusiv pe mine». Pacientul poate spune: «Recunosc că mă tratezi cu bunătate, dar deoarece probabil îi tratezi pe ceilalți la fel de amabil, bunătatea ta față de mine nu are absolut nicio valoare». Orice afecțiune care trebuie împărțită cu alte persoane sau interese este imediat și complet devalorizată. Gelozia disproporționată este adesea considerată a fi precedată de gelozia trăită în copilărie față de frați sau față de unul dintre părinți. Rivalitatea dintre frați, așa cum apare la copiii sănătoși, de exemplu gelozia față de un nou-născut, dispare fără urmă de îndată ce copilul se simte sigur că nu pierde nimic din dragostea și atenția pe care le-a avut până atunci.”
Semințele copilăriei
„Conform experienței mele - menționa psihiatra Karen Horney -, gelozia excesivă apărută în copilărie și niciodată depășită se datorează unor condiții nevrotice la copil similare celor descrise mai sus la adulți. La acest copil există deja o nevoie insațiabilă de afecțiune, cu rădăcina într-o anxietate de bază. În literatura psihanalitică, relația dintre reacțiile de gelozie infantile și cele adulte este adesea exprimată ambiguu în măsura în care gelozia adultă este numită o «repetare» a celei infantile. Dacă acest termen ar implica faptul că o femeie adultă este geloasă pe soțul ei pentru că a fost la fel de geloasă pe mama ei, ideea nu s-ar susține. Gelozia intensificată pe care o găsim în relația unui copil cu părinții sau frații săi nu este cauza supremă a geloziei de mai târziu, ci ambele își au originea în aceleași surse. Poate că o exprimare și mai puternică decât gelozia a nevoii insațiabile de afecțiune este căutarea iubirii necondiționate.”
Temeri, frustrări, șovăieli
Mai limpede: „Forma în care această cerere apare cel mai des în mintea conștientă este: «Vreau să fiu iubit pentru ceea ce sunt și nu pentru ceea ce fac». Până aici, am putea considera că această dorință este obișnuită. Cu siguranță, dorința de a fi iubiți numai pentru noi înșine nu ne este străină niciunuia dintre noi. Însă dorința nevrotică de iubire necondiționată este mult mai vastă decât cea normală și, în forma sa extremă, este imposibil de împlinit. Este o cerere de iubire literalmente fără nicio condiție sau rezervă. În primul rând, cererea include dorința de a fi iubit indiferent de orice comportament provocator. Această dorință este necesară ca garanție, deoarece persoana nevrotică înregistrează în secret faptul că este plină de ostilitate și cerințe excesive și, prin urmare, are temeri de înțeles și proporționale că celălalt s-ar putea retrage, s-ar putea supăra sau ar putea deveni răzbunător dacă această ostilitate ar deveni evidentă. Un pacient de acest tip va exprima opinia că este foarte ușor și nu înseamnă nimic să iubești pe cineva amabil, că iubirea ar trebui să își demonstreze capacitatea de a rezista oricărui comportament nepotrivit. Orice critică este resimțită ca o retragere a iubirii.”
Suspiciuni
Mai departe: „În procesul psihanalizei resentimentele pot fi trezite de simpla sugestie că ar putea fi necesar ca persoana să schimbe ceva în personalitatea sa, chiar dacă acesta este scopul analizei, deoarece ea percepe orice astfel de sugestie ca pe o frustrare a nevoii sale de afecțiune. În al doilea rând, cererea nevrotică de iubire necondiționată include dorința de a fi iubit fără a oferi nimic în schimb. Această dorință este necesară deoarece persoana nevrotică simte că este incapabilă să simtă căldură sau să ofere afecțiune și nu dorește să facă acest lucru. În al treilea rând, cererea sa include dorința de a fi iubit fără ca celălalt să aibă vreun avantaj. Această dorință este necesară deoarece orice avantaj sau satisfacție obținută de celălalt din această situație stârnește imediat suspiciunea nevroticului că este plăcut numai din interesul pentru acel avantaj sau acea satisfacție. În relațiile sexuale, persoanele de acest tip vor invidia satisfacția pe care celălalt o obține din relație, deoarece li se pare că sunt iubite numai pentru plăcerea implicată.”
„Gelozia nevrotică este dictată de teama constantă de a pierde posesia asupra persoanei sau asupra iubirii acesteia.”, Karen Horney, psihiatră
„Gelozia disproporționată este adesea considerată a fi precedată de gelozia trăită în copilărie față de frați sau față de unul dintre părinți.”, Karen Horney, psihiatră