„George Bacovia e unul dintre poeții noștri despre care s-a scris cel mai mult - și mai bine (volume, mai ales). Stă bine și-n sondaje. Are, dintre interbelici, cel mai mare lipici la tineri (dacă-l excludem pe Gellu Naum, care nu-i tocmai interbelic). Contemporanul nostru ca puțini alții. Neepuizat. Simbolist (inclusiv proletar, socialist), decadent, expresionist, postmodernist, minimalist, deprimist, emo, postuman etc. Nu-i numai un poet băucăuan - a fost, o vreme, ieșean (vezi proza), iar ultimul Bacovia, mai ales cel din Stanțe... și Versete, e bucureștean (altfel de unde-atâtea reclame, auto-uri, electricități...). Tipul mă frustrează, ca să zic așa, deși-s fan: ce naiba să mai scrii despre el după ce tot ce era important a fost scris.”, se alinta istoricul literar Paul Cernat în deschiderea unui caleidoscop biografic închinat lui George Bacovia. Dar să desfacem acest minunat caleidoscop în puncte ușor detectabile, pentru că puțini sunt cei care l-au citit și l-au înțeles cu adevărat pe autorul volumului „Plumb”. Drept, dovadă…
1. Poet la vedere, poet pe dedesubt
„Bacovia e, în ciuda aparențelor morbide din faza decadentă, un supraviețuitor de cursă lungă, care te ajută să înțelegi cum poți să coabitezi firesc cu o condiție existențială de ground zero pe care cei mai mulți nu au fost obișnuiți s-o suporte. Te învață, de fapt, că o viață oricât de amară merită trăită și poate fi comunicată.”, a punctat Paul Cernat. „La suprafață - a completat acesta -, discursul bacovian recurge la figuri ale monotoniei, repetitive și alienante ca o viață urbană modernă suportată la limită, cu minimum de resurse; monotonia e contrabalansată însă, în subsidiar, de un discurs secund discret, de o mare diversitate de formule și de o vitalitate ironică neobișnuită. De fapt, Bacovia e un stoic, iar stoicii sunt la mare cinste în self help-ul contemporan.”
2. Enigma unui titlu celebru: „Plumb”
Cedăm cârma profesorului Paul Cernat: „Bacovia ar fi scris poemul Plumb pe la 1900, după ce asistase la înmormîntarea unei rude și vizitase cavoul din Bacău al familiei Sturdza. Se știe că îngroparea în sicrie de plumb a fost mereu apanajul elitelor bogate, inclusiv al capetelor încoronate, muritorii de rând având parte de materiale mai ieftine. Faptul că, după lungi tatonări, poetul nostru a catadicsit să-și intituleze întregul volum de debut tot Plumb, s-a potrivit mai bine decât credea (dacă nu cumva chiar s-a gândit la asta); la începutul lui 1916, cu câteva luni înaintea intrării României în război și cam în timp ce, la Cabaret Voltaire, avea loc show-ul anarhist Dada, era dusă la groapă (în sicrie de plumb) o întreagă epocă: frumoasă pentru cei care-și permiteau luxul, eronată pentru săraci sau inadaptați. Și ce cioclu liric mai potrivit i se putea găsi decât nevroticul proletar intelectual? Plumb, un volum-sicriu pentru La Belle Epoque, cu simbolismul ei cu tot. Cum scria Bacovia însuși mai târziu: Ce-a fost/A fost!/Nici trebuia/O lume ce/Întârzia.”
3. Clanul mătușilor
Două mătuși îndepărtate ale lui Bacovia, pe linie paternă, au fost la rândul lor două temerare literate. Paul Cernat le-a descusut istoriile: „Libertatea Bruteanu, cunoscută, după căsătoria cu publicistul socialist Eugen Vaian (Vaillant?), sub semnătura de femme fatale Laura Vampa, a trăit 96 de ani (1873-1969) și, pe lângă articole feministe, cărți pedagogice pentru copii și însemnări de călătorie minore, a comis, în 1892, prima traducere românească din Madame Bovary.” Cealaltă mătușă? „E vorba de Eliza Mustea (? - 1903), vară cu bunica dinspre tată a lui Bacovia, poetă și publicistă, autoare, între altele, a volumelor Versuri (1890), Spleen (1893), Pagini triste (1899) și a unei culegeri postume de versuri și articole (Părerile mele). E, se pare, prima poetă care-a adus, cum-necum, spleen-ul în literatura română.”
4. Deturnat dinspre Drept
Părinții lui George Bacovia, mici întreprinzători moldoveni, și-au dorit cu ardoare ca fiul lor să-și construiască o carieră în magistratură, motiv pentru care i-au și impus să urmeze cursurile unei facultăți de drept. Doar că literatura a deturnat până la urmă destinul celui alintat Iorgu în familie. Depunea mărturie chiar „împricinatul”: „Furat de încurajările prietenilor, printre cursurile de drept roman și civil, m-am trezit poet de-a binelea. Literatura de care m-am atins din când în când și-a picurat virusul caracteristic în toate fibrele sufletului, luptând cu succes împotriva studiilor mele juridice. (...) Părinții au vrut să mă trimită în străinătate pentru desăvârșirea studiilor, dar poezia mi s-a pus mereu buturugă-n cale.” Tot aici, un comentariu caustic semnat de Paul Cernat: „Buturugă sau nu, Bacovia n-a ieșit toată viața lui din țară. Poet boem, anarhist, socialist, decadent, bolnav, etilic... nu cadra deloc cu fișa postului.”
5. Stan și Bran de România
„În ciuda aparențelor, Arghezi și Bacovia au multe în comun (în afară de influența în posteritate, de succesul la avangardiști și de faptul că au fost lansați, amândoi, de Macedonski). Dacă n-ar fi decât premiul național de poezie ex aequo din 1934 (cu Carol al II-lea drept sponsor) și scena de la aniversarea lui Bacovia din 1956, când cei doi își aprindeau țigara unul de la altul, după ce fuseseră recuperați ideologic în același contingent. Dar mai sunt și altele, multe, care fac din ei niște Stan și Bran ai poeziei românești moderne (cu Arghezi pe post de Oliver Hardy și Bacovia - de Stan Laurel).”, a mai evidențiat Paul Cernat.
Desenatori de top
De exemplu? „Ambii sunt desenatori (graficieni) excelenți, cu personalitate. Interesant e că desenele moderniste bacoviene au în general un caracter comic, caricatural, în genul lui Nuni Anestin; nimic depresiv în ele... Oricât ar părea de curios, Bacovia are și momente argheziene în poezie - de pildă în foarte puțin cunoscuta Cine-i mic..., rămasă prin carnetele lui antebelice: Cine-i mic și cine-i mare?/Nimenea nu-i mic sau mare;/Fiecărui cum îi pare./Tot să cînte, mi se pare.//Hai-nainte!/Toate, toate sînt cuvinte./Legănare./Hai încet.../Tot mai încet.../Orișicum,/Graba i-o vibrare.//Hora, hora...//Este ora/De uitare.”
6. Optimist incurabil
„Bacovia era jucător de șah, table și ghiulbahar. În timpul marii vifornițe din februarie 1954, când au murit mulți sinistrați, iar casa familiei a fost acoperită de zăpadă, poetul l-a învățat ghiulbahar pe Titi, un coleg voinic de la ICAB al fiului Gabriel, care i-a ajutat să facă o pârtie prin nămeți. În zilele când casa era acoperită de zăpadă, Bacovia făcea economie la țigări și îi liniștea pe cei ai casei: N-am spus noi: Și ninge ca-ntr-un cimitir? Iar într-o seară, când - își amintește Agatha - luau ceaiul cu ultimii pesmeți, îi îmbărbăta așa: Ei, ce sunteți așa de triști?... Tot noi am spus: și ningă, zăpada ne-ngroape!”. Șugubăț conu’ Iorgu, nu?
7. Îngerul protector Agatha
„Dacă Agatha-Grigorescu Vasiliu-Bacovia (8 martie 1895, Mizil - 12 octombrie 1981, București) n-ar fi existat, foarte probabil Bacovia n-ar mai fi ajuns la vârsta când a scris Stanțe burgheze. Poetă, prozatoare și ziaristă interbelică OK, dar nu mai mult (preferatul meu rămâne volumul de prozo-poeme marine Terase albe, inspirat de Balcic), combativa fiică de angrosist și profesoară de română (ex-agent de asigurări) a fost pentru Iorguț ce e Melanie Jackson pentru invizibilul Thomas Pynchon: cel mai eficient agent literar. Felul în care s-a bătut, zeci de ani, pentru promovarea, editarea și instituționalizarea (inclusiv muzeală) operei fragilului ei soț e, orice s-ar zice, unic în literatura română.”
Realism, nu simbolism
Mai mult: „Iar cele trei cărți memorialistice despre Bacovia, cu toate lacunele, retușările și tăcerile lor lesne de înțeles, nu-s deloc de disprețuit; cu amendamentele de rigoare, ele constituie baza oricărei biografii. S-au făcut multe ironii, pe vremuri, pe marginea faptului că Agatha susținea, peste tot pe unde mergea, că poezia soțului ei n-a fost, de fapt, simbolistă, ci realistă. Normal - oamenii înțelegeau, pe atunci, realismul poetic prin trauma realismului socialist. Însă reinterpretările (deloc realist-socialiste) din ultimele decenii au validat din plin realismul biografic al poeziei bacoviene - unul foarte special, dar nu mai puțin... real.”
143 de ani se vor fi împlinit în 17 septembrie 2024 de la nașterea poetului George Bacovia
„Bacovia e un stoic, iar stoicii sunt la mare cinste în self help-ul contemporan.”, Paul Cernat, istoric literar
Știați că George Bacovia a avut un fiu natural (Jenică Tăbăcaru) care a ajuns angajat al Siguranței?
„Plumb? Un volum-sicriu pentru La Belle Epoque, cu simbolismul ei cu tot.”, Paul Cernat
„Furat de încurajările prietenilor, printre cursurile de drept roman și civil, m-am trezit poet de-a binelea.”, George Bacovia