Anunțul tragic al dispariției sale a fost făcut de Andrei Păunescu, pe platforma Facebook, cu acordul familiei artistului. „S-a stins GEORGE NICOLESCU. Familia rămasă aici mi-a permis să vă dau vestea. Abia împlinise 74 de ani pe 12 martie", a comunicat Andrei Păunescu, fiul regretatului poet Adrian Păunescu, împărtășind o imagine alb-negru a artistului pe scenă, însoțită de cuvintele: "Viața noastră unde e, viața noastră ce-ați făcut cu ea?".
George Nicolescu, născut orb, a captivat inimile ascultătorilor cu interpretarea sa remarcabilă a șlagărului "Eternitate", încă din 1972, anul debutului său. A rămas o figură emblematică în muzica ușoară românească de-a lungul decadelor.
Alți colegi de breaslă și prieteni ai artistului au adus omagii și condoleanțe la aflarea veștii tragicului eveniment. "S-a stins din viață George Nicolescu... Vocea de aur care a lansat celebrul cântec 'Eternitate', de George Grigoriu. Drum lin catre stele, în eternitate, George!", a exprimat Ionel Tudor, un alt cunoscut artist din industria muzicală.
George Nicolescu a fost căsătorit timp de 50 de ani cu soția sa, Georgeta, și au avut împreună doi copii, stabiliți în Spania. Despre partenera sa de viață, artistul spunea cu căldură că, chiar dacă nu a avut privilegiul de a o vedea, era pentru el "cea mai frumoasă femeie".
În ciuda unui accident vascular suferit în anul 2000, care putea să îi afecteze grav sănătatea, George Nicolescu a luptat și a reușit să treacă peste această încercare.
„Muzica s-a așezat în calea mea, m-a urmărit de când m-am născut"
A debutat în 1970, la Festivalul “Tinereţe pe portativ”, unde a luat premiul I, însă a participat şi la alte concursuri în ţară, încununate cu premii. Îndrăgit pe dată de compozitorul George Grigoriu, George Nicolescu debutează la radio la 2 ianuarie 1973, cu piesa “Eternitate”. Ulterior, a fost solist al formaţiei “Optimiştii” până la desfiinţarea acesteia, pentru ca, la începutul anilor ’80, să fie una dintre revelaţiile Cenaclului Flacăra, piesele compuse de artist fiind regăsite pe discul “Ordinea de zi”. A obtinut numeroase premii, de-a lungul anilor, la festivaluri din tara. Un portret cu totul special al artistului a fost conturat în ianuarie 2010, în Ediţia de Colecţie dedicată interpretului, de regretatul poet Adrian Păunescu. “Îi stă bine când este smerit... Are o obsesie cu divinitatea... L-am văzut de sute de ori urcând pe scenă cu ajutorul Getei. Cum îşi căuta publicul pe care nu-l văzuse niciodată! Ce tărie de caracter are! A avut răbdarea de a ne lumina pe noi când lui îi lipsea lumina! Are un cod al manierelor perfect! Nu-şi uită prietenii de sărbători, are puterea de a recunoaşte talentele din jurul lui... Să sperăm că, şi la maturitate, vocea lui va rămâne curată. Şi poate că de acum încolo vom putea să o recuperăm şi să o investim în nişte mari cântece...”
Ca interpret şi compozitor a participat la următoarele festivaluri: "Mamaia '83" cu melodia proprie "Ultimul catarg"; "Melodii '83" (secţiunea prime audiţii) cu melodia "Fântânile albastre" (compozitor Horia Moculescu), care a obţinut premiul de popularitate; "Mamaia '84" cu melodia "Prefă-te, inimă, în stea", de asemenea premiul de popularitate; "Melodii '84" cu aceeaşi melodie şi acelaşi succes; La "Mamaia '84" a mai prezentat piesele "Împreună" (compozitor Călin Apostol) şi "Steaua mea" (compozitor Silviu Hera); "Mamaia '87" cu melodia lui Viorel Gavrilă, "Amintirile trăiesc", compozitor laureat; "Melodii '87": a prezentat în duet cu regretata Mihaela Runceanu melodia "Să învingă dragostea" (compozitor Dan Pavelescu), cântec care a cucerit premiul juriului; "Mamaia '91" a prezentat melodia lui Viorel Gavrilă, "Nu plânge, iubito!". A colaborat şi cu alţi compozitori: Vasile Şirli, Alexandru Mandz, Silviu Hera, Călin Apostol, Dan Creimerman, Dan Ştefănică, Marcel Dragomir, Temistocle Popa, Horia Moculescu, Ionel Tudor, Petre Găluşanu. A cântat pentru ilustraţia muzicală a două filme: "Melodii la Costineşti" (muzică Vasile Şirli) şi "Sania albastră" (muzica Dan Creimerman, duet cu Eugenia Dan).
„Traiesc asa cum am trait si pana acum, incerc sa cant in asa fel incat sa placa celor care ma asculta. Acum doua saptamani a aparut un videoclip in care sunt si eu implicat, videoclip al piesei care se numeste «Viata e de vina», creat de Shift (Gabriel Mihai Istrate). As zice ca este ultima, sper nu si cea din urma realizare a mea.
Cred ca muzica insasi s-a asezat in calea mea, m-a urmarit chiar de cand m-am nascut. Cineva spunea ca primele sunete pe care le-am scos erau sunetele muzicii, asta pentru ca asa gandea respectiva persoana. Existenta muzicii pentru mine a fost ca un fel de chemare la ceva si aceasta chemare s-a manifestat prin ceea ce am facut, mai mult sau mai putin, in timpul vietii mele. Prin tot ce-am facut pana acum am fost un om deschis, am spus tot ce am avut de spus, fara sa am nimic de ascuns.
Cred ca, in Romania de astazi, sa fii artist inseamna sa te cauti.
Inseamna sa existi cu orice pret, nu in sensul de a-l «ingropa» pe cel de langa tine, ci in sensul de a dovedi prin ceea ce faci ca inca poti sa existi.
Pastrez in minte si in suflet o amintire deosebita. Era februarie ’82, prima data cand apaream cu Cenaclul Flacara, la Ploiesti si am rugat-o pe mama sa vina la spectacol. L-am rugat pe Adrian Paunescu, Dumnezeu sa-l odihneasca, sa-i spuna ceva mamei mele, care era in sala. Dumnealui i-a spus asa: «Doamna Nicolescu, va felicit pentru ca aveti un baiat premiant!». Baiatul premiant avea 32 de ani atunci si primise cu un an inainte marele premiu al Cenaclului Flacara pentru debut. A fost ceva senzational, ca si cum as fi primit inca zece premii. Toata lumea se uita dupa mama mea, sa o recunoasca din marea de oameni, mama insa isi vedea de treaba ei, in scaunelul ei, fara ca cineva sa o poata recunoaste. Cred ca asta inseamna modestie.
Ma bucur pentru faptul ca viata mea s-a dedicat, in primul rand, familei mele. Nu sunt multumit si nu voi fi niciodata de faptul ca, pana acum, nu am dovedit si poate nici nu voi reusi vreodata sa-i multumesc bunului Dumnezeu pentru ca m-a creat pe mine si pe cei de langa mine. Imi pare rau ca nu am putut semana mai multa bucurie si mai multa speranta in jurul meu. Si daca nu am facut-o, Dumnezeu sa ma ierte!
Daca mai visez la vreun premiu, acela este Premiul pentru intelegere, este singurul premiu pe care mi-l doresc oricand, dar nu stiu cine si daca mi-l va da cineva vreodata. De ziua mea, mi-e foarte dor de mine atunci cand eram mic. Fost-ai lele cat ai fost, asa si cu mine.
Le doresc cititorilor dumneavoastra ca bunul Dumnezeu sa fie cu ei, langa ei si tot timpul sa le dea ajutorul de care este atata nevoie. Sunt convins ca nimeni nu-l va primi decat daca se va ruga. Este cel mai important lucru si nu cred ca ar trebui sa fie nici o clipa uitat."
Jurnalul național 12 martie 2017