De ziua ta: George Nicolescu, cântăreț

A debutat in 1970, in cadrul Festivalului "Tinerete pe portativ" de la Cluj, unde a luat premiul I. Insa ceea ce l-a adus in atentia publicului cu adevarat a fost piesa compusa de George Grigoriu, "Eternitate", de­ve­­nind repede una dintre re­ve­la­tiile Ce­na­clului Flacara, la inceputul anilor ’80. A obtinut numeroase premii, de-a lungul anilor, la festivaluri din tara. Unul dintre cei mai sensibili si spe­ciali artisti romani, George Nico­les­cu implineste astazi 62 de ani. Jurna­lul National ii ureaza "La multi ani!".

"Muzica s-a asezat in calea mea, m-a urmarit de cand m-am nascut"
"Traiesc asa cum am trait si pana acum, incerc sa cant in asa fel incat sa placa celor care ma asculta. Acum doua saptamani a aparut un videoclip in care sunt si eu implicat, videoclip al piesei care se numeste «Viata e de vina», creat de Shift (Gabriel Mihai Istrate). As zice ca este ultima, sper nu si cea din urma realizare a mea.

Cred ca muzica insasi s-a asezat in calea mea, m-a urmarit chiar de cand m-am nascut. Cineva spunea ca primele sunete pe care le-am scos erau sunetele muzicii, asta pentru ca asa gandea respectiva persoana. Existenta muzicii pentru mine a fost ca un fel de chemare la ceva si aceasta chemare s-a manifestat prin ceea ce am facut, mai mult sau mai putin, in timpul vietii mele. Prin tot ce-am facut pana acum am fost un om deschis, am spus tot ce am avut de spus, fara sa am nimic de ascuns.

Cred ca, in Romania de astazi, sa fii artist inseamna sa te cauti.

Inseamna sa existi cu orice pret, nu in sensul de a-l «ingropa» pe cel de langa tine, ci in sensul de a dovedi prin ceea ce faci ca inca poti sa existi.

Pastrez in minte si in suflet o amintire deosebita. Era februarie ’82, prima data cand apaream cu Cenaclul Flacara, la Ploiesti si am rugat-o pe mama sa vina la spectacol. L-am rugat pe Adrian Paunescu, Dumnezeu sa-l odihneasca, sa-i spuna ceva mamei mele, care era in sala. Dumnealui i-a spus asa: «Doamna Nicolescu, va felicit pentru ca aveti un baiat premiant!». Baiatul premiant avea 32 de ani atunci si primise cu un an inainte marele premiu al Cenaclului Flacara pentru debut. A fost ceva senzational, ca si cum as fi pri­mit inca zece premii. Toata lumea se uita dupa mama mea, sa o recu­noasca din marea de oameni, mama insa isi vedea de treaba ei, in scaunelul ei, fara ca cineva sa o poata recunoaste. Cred ca asta inseamna modestie.

Ma bucur pentru faptul ca viata mea s-a dedicat, in primul rand, familei mele. Nu sunt multumit si nu voi fi niciodata de faptul ca, pana acum, nu am dovedit si poate nici nu voi reusi vreodata sa-i multumesc bunului Dumnezeu pentru ca m-a creat pe mine si pe cei de langa mine. Imi pare rau ca nu am putut semana mai multa bucurie si mai multa spe­ranta in jurul meu. Si daca nu am facut-o, Dumnezeu sa ma ierte!

Daca mai visez la vreun premiu, acela este Premiul pentru intelegere, este singurul premiu pe care mi-l doresc oricand, dar nu stiu cine si daca mi-l va da cineva vreodata. De ziua mea, mi-e foarte dor de mine atunci cand eram mic. Fost-ai lele cat ai fost, asa si cu mine.

Le doresc cititorilor dumnea­voastra ca bunul Dumnezeu sa fie cu ei, langa ei si tot timpul sa le dea ajutorul de care este atata nevoie. Sunt convins ca nimeni nu-l va primi decat daca se va ruga. Este cel mai important lucru si nu cred ca ar trebui sa fie nici o clipa uitat."