„Cu puțin timp înaintea morții, dintr-un sanatoriu vienez, semna un pamflet contra legionarilor care-l atacau, în campanii de presă, pe Sadoveanu (textul va apărea postum în «Adevărul literar şi artistic», pe 23 mai) - devoala criticul literar Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii închinate celui alintat „Top.”. A debutat la 19 ani, chiar sub pseudonimul G. Top., în revista umoristică Belgia Orientului, urmat de colaborări cu versuri grave, deloc în spiritul care-l va impune (paradoxal: la București, G. Top. e mai «moldovean» ca poet - liric și nostalgic; ca «ieșean» e în schimb mult mai «muntean»: drăcos, acid, frivol-spiritual)”.
Prietenie cvasimaritală cu o „viețistă”
„Adevărata afirmare - aprecia în continuare profesorul Paul Cernat - va avea loc cu o parodie la adresa autorului-valiză A. Mirea, compus fictiv din Şt.O. Iosif şi D. Anghel, ocazie cu care va fi invitat de G. Ibrăileanu ca adjunct al său la «Viata Românească» (episod relatat mai târziu în conferința Cum am devenit ieşean). Mutat la Iaşi, se desparte de soția (Victoria Iuga din Nămăiești-Muscel) cu care a avut și un fiu (Gheorghe, numit la fel ca tatăl şi bunicul) şi leagă o prietenie cvasimaritală de o viață cu «viețista» Otilia Cazimir). Cele mai reprezentative și mai populare - dacă nu şi cele mai bune - volume de versuri ale sale sunt antebelice: Balade vesele şi triste, respectiv Parodii originale, ambele din 1916”.
Captiv la Turtucaia
Mobilizat în Primul Război Mondial în campania din Bulgaria, prizonier la Turtucaia, George Topârceanu a dat, retrospectiv, câteva volume valoroase de proză - jurnale de campanie cu evocări de mare acuitate şi calități de frescă militară: „Amintiri din luptele de la Turtucaia” (1918), „În ghiara lor... Amintiri din Bulgaria şi schiţe uşoare” (1920) și „Pirin-Planina, epizoduri tragice şi comice din captivitate” (1936). „Prozatorul e comparabil valoric cu poetul - opina Paul Cernat. Succesul, în ambele ipostaze, a fost mare, dar ceea ce i-a fost iertat prozatorului nu i-a fost iertat poetului. Romanul neterminat Minunile Sfântului Sisoe (1938), satiră anticlericală cu bătaie lungă, e memorabil. Nici «Povestirile vânătoreşti», scrise împreună cu Mihail Sadoveanu (un maestru al genului), nu-s de lepădat. Doar agreabile sunt, în schimb, «prozele umoristice şi pesimiste» din «Scrisori fără adresă»”.
Prețul canonic al popularității lirice
În continuare, urmând reperele istoricului literar Paul Cernat: „După 1918, mutat la «Însemnări literare» (alături de Sadoveanu, Ibrăileanu și D. Botez), revenit apoi la revista care l-a consacrat, Topârceanu combate, ca prim-redactor, grupările adverse, de la Sburătorul lovinescian la… toți ceilalți (fiind deseori nedrept, partizan, dar... à la guerre comme à la guerre). Denunțat ca fost progerman de inamicul Lovinescu, îi răspunde, distrugător, că în timp ce criticul făcea pe bolnavul ca să scape de încorporare, el era rănit pe front”.
Tandru și virtuoz
Mai mult: „Spre sfârşitul vieții ar fi stilizat, în redacția «Vieții Românești», materialul brut al romanului-saga al lui Constantin Stere, În preajma Revoluției (opt volume), aducându-l la un bun nivel literar. Ca şi, mutatis mutandis, Ion Minulescu, George Topârceanu a plătit prețul canonic al popularității lirice, taxat fiind de reprezentanții modernismului înalt, ai neotradiționalismului şi ai avangardelor”. Adică? „Prejudecata elitistă potrivit căreia umorul, ironia, parodia, accesibilitatea ar fi incompatibile cu «marea poezie» l-au urmărit mereu. Departe însă de a fi un versificator ironic şi agreabil, de tip A. Mirea, baladistul şi «parodistul original» e un liric fermecător, valorificator subtil al formulelor neoclasice, cu care se joacă tandru şi virtuoz”.
Atacat de tinerii pro-Arghezi
Nu în ultimul rând: „G. Top. a fost unul dintre cei mai buni poeți neoclasici ai noștri, de o modernitate subtilă. Pus pe muzică, madrigalul retro Balada chiriaşului grăbit a devenit superhit à la longue (s-ar putea edita oricând albume întregi de Greatest Hits), iar «Balada morții» e o capodoperă. De multe ori, parodiile sunt superioare originalelor parodiate (ca în «Vara la țară», după Depărățeanu). Fabulistul și autorul «pentru copii», rămas în memoria multor generații («Acceleratul», «Balada unui greier mic», «Bivolul și coțofana», «Câți ca voi» etc.) e un concurent redutabil (uneori) chiar pentru Arghezi”. Și câteva tușe mai repezi: „Când, în 1926, a luat Premiul pentru Poezie al Societății Scriitorilor Români, Topârceanu a fost atacat de tinerii pro-Arghezi (autor pe care, în «Blesteme», l-a parodiat strălucit). Lirismul melancolic și sentimental îşi dă jos măştile în «Migdale amare» (1926), volum șarmant cu titlu la fel de pleonastic precum «Agatele negre» ale aceluiași Arghezi (autor care a exercitat asupra lui Top. o adevărată «anxietate a influenței»). Ar fi comis și versuri licențioase, dar paternitatea lor rămâne încă incertă”. Concluzia? „Un scriitor atașant, dincolo de mode, și un clasic modern a cărui cotă e în continuă creștere”.
Combatant în două mari „răzbele”
George Topârceanu a absolvit la București Liceul Sf. Sava (1908), urmând apoi, pentru o perioadă, cursurile Facultății de Drept pe care însă, din motive financiare, a fost nevoit să le abandoneze, așa cum a renunțat ulterior și la Facultatea de Filosofie și Litere. În toamna anului 1911 s-a mutat la Iași, ca subsecretar la „Viața Românească”, un pas care i-a schimbat viața, experiența trăită aici fiind strâns legată de debutul său literar, așa cum singur mărturisea: „Timp de patru ani mă identificasem cu respectabila revistă ieșeană. Acolo am debutat cu adevărat, acolo mi-am publicat, în afară de mici infidelități, toată trandafiria mea operă de până atunci. În redacția ei, nomadă ca o gospodărie de artiști tineri, mă simțeam la mine acasă”.
Calvarul lagărelor bulgărești
Activitatea literară avea să-i fie întreruptă de participarea la al doilea Război Balcanic (1913) și la Primul Război Mondial când, în timpul luptelor de la Turtucaia (septembrie 1916), a fost luat prizonier și a cunoscut pentru aproape un an și jumătate calvarul lagărelor din Bulgaria, supraviețuind miraculos (a fost eliberat în ultimele zile ale anului 1917). Revenit în București, Topârceanu a publicat în ziarul „Lumina” poezia „De profondis” în care, într-o notă veselă inconfundabilă, își anunța întoarcerea din captivitate acelora care de „un an și jumătate” îl credeau mort: „Dar astăzi, negru și sburlit/De cum m-a prins dușmanul/Vă dau de veste c-am sosit/Întreg, și eu și geamantanul!”.
Actualitatea războiului
George Topârceanu se îndoia că experiențele traumatizante trăite și relatate de supraviețuitori ar putea desființa războiul: „S-a publicat în vremea din urmă atâta literatură de război! Toată lumea, de pe toată fața globului pământesc, e convinsă acum până-n vârful unghiilor, ca și înainte de 1914, că războiul e o calamitate, o rușine pentru civilizația noastră etc. Totuși omenirea nu-l desființează. Este ca și cum războiul n-ar fi făcut de noi, oamenii, parcă l-ar face niște ființe de pe altă planetă, împotriva voinței noastre unanime. Atunci, la ce bun să scriu, să mai arăt și eu omenirii cum e războiul?”. Judecată valabilă, din păcate, și astăzi - cu mențiunea că războiul ar trebui combătut inclusiv prin scris.
Public electrizat
Poet, prozator, memorialist, publicist și traducător, George Topârceanu a devenit membru corespondent al Academiei Române din 1936. S-a bucurat de succes în timpul vieții, având parte de cititori receptivi și de ecouri elogioase în presă. Poezia sa, un amestec de sentimentalism și parodie, de melancolie și umor, era extrem de apreciată. „Dacă la vreo șezătoare literară apărea pe scenă Topârceanu, sala izbucnea spontan în aplauze. Dar nu în aplauze reci, care manifestă o admirație cerebrală, ci un joc zglobiu al mâinilor, mărturie de mulțumire și plăcere”, rememora amicul Demostene Botez.
137 de ani s-au împlinit pe 20 martie 2023 de la nașterea poetului George Topârceanu
„G. Top. a fost unul dintre cei mai buni poeți neoclasici ai noștri, de o modernitate subtilă”, Paul Cernat, critic literar
„Departe de a fi un versificator ironic şi agreabil, baladistul şi «parodistul original» e un liric fermecător”, Paul Cernat, critic literar
Deși bolnav de cancer la ficat, Topârceanu întemeia în 1936, împreună cu Sadoveanu și Grigore T. Popa, revista „Însemnări ieșene”. După doar câteva luni, avea să moară într-un sanatoriu din Viena