Jurnalul.ro Ştiri Politică „Ghinion”: Iohannis dă vina pe interpretare

„Ghinion”: Iohannis dă vina pe interpretare

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, despre termenul „ghinion”, pe care l-a folosit într-un interviu acordat în anul 2014, că nu a avut intenţia să jignească pe cineva şi că declaraţia sa a fost „puţin greşit” interpretată.

Astfel, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediu PNL, preşedintele a fost întrebat dacă regretă că a folosit cuvântul „ghinion” în momentul în care, în urmă cu cinci ani, i s-a cerut să explice cum a fost posibil să obţină şase case din salariul de profesor, în condiţiile în care alte cadre didactice nu au reuşit acest lucru.

„Acea declaraţie a fost puţin greşit interpretată şi atunci, dar între timp constat că este o sintagmă care se foloseşte mai degrabă, aşa, într-o notă puţin glumeaţă şi sper să nu se fi simţit nimeni jignit atunci. Nu a fost intenţia mea, cum nu este nici acum”, a spus preşedintele.

În altă ordine de idei, întrebat în cadrul aceleiaşi conferinţe dacă are „cască în ureche şi dacă îi suflă cineva”, preşedintele a negat, arătând cu degetul spre urechi, iar apoi spre cap, dând de înţeles că nu are nevoie să îi şoptească cineva ce are spus.

„Aici nu, aici nu. Cred că... (...) Da, e totuşi ciudat ce spuneţi. Mă bănuiţi câteodată că fără copiuţă nu merge? Nu, nu cred că mă bănuiţi de aşa ceva, să fim serioşi”, a spus el râzând.

AGERPRES

Subiecte în articol: Klaus Iohannis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri