Dar ceea ce părea să fie agitația din bucătărie înainte de o dulce degustare se va transforma într-un haos când pe bancurile de lucru vor apărea miniustensilele.
Battle-ul de ieri a fost câștigat de echipa aurie, victoria fiind extrem de importantă pentru Chef Orlando Zaharia și Chef Alexandru Sautner, care astfel au reușit să-și protejeze concurenții într-o periculoasă seară cu trei eliminări. Expuse acestui pericol au fost celelalte două echipe, cea verde și cea roșie, care au intrat la duelul probei eliminatorii. La finalul jurizării, Ghiță Tamaș a părăsit tabăra verde condusă de Chef Richard Abou Zaki, în vreme ce tabăra roșie a lui Chef Ștefan Popescu a suferit două pierderi: Amme și George Nweke au plecat acasă.
Diseară, în penultimul battle, Chefii vor încerca să se folosească de toate atuurile pentru o victorie. Tema va fi una foarte dificilă: fiecare echipă va avea de pregătit patru deserturi. Dar lucrurile se vor complica și mai tare după prima amuletă aruncată-n joc de Chef Alexandru Sautner, care va aduce ustensilele în miniatură la bancurile de lucru ale adversarilor. ”Ce să facem cu astea? Fiica mea folosește ustensile din astea în bucătăria ei de-acasă. Cum să facem 14 farfurii cu jucăriile astea?!”, a fost reacția lui Chef Richard. ”Cum să-mi prepar cremele? Cum să folosesc cantitățile din rețete în oale cât palma?”, a spus Andreea Ignat, din echipa verde. Tot diseară, Chef Sautner va mai da o lovitură în bucătăria show-ului culinar cu a doua amuletă. ”Ce poate fi mai rău decât ce-avem acum?!”, a comentat, într-un moment de panică, Iasmin Agoston, din echipa roșie. Ce surprize va dezvălui competiția în cea de-a noua confruntare și cum se vor descurca echipele cu o misiune ce va părea aproape imposibilă telespectatorii vor afla în ediția Chefi la cuțite difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY diseară, de la 20:30.