Un lan de grâu şi mirişte de pe o suprafaţă de aproximativ 50 de hectare au fost cuprinse de flăcări miercuri în localitatea Valea Plopilor după ce un autotren care era încărcat cu cereale a luat foc, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu, Cristian Virag.
"Pompierii giurgiuveni au fost alertaţi aproape de orele prânzului că a izbucnit un incendiu într-un lan de grâu în care se afla şi un tir încărcat cu grâu şi imediat au intervenit pompierii de la Garda Mihăileşti. În prezent, acţionează trei autospeciale cu apă şi spumă de la Garda Mihăileşti şi de la Garda Călugăreni pentru stingerea incendiului manifestat pe terenul agricol", a declarat Cristian Virag.
Conform acestuia, autotrenul a ars aproape în totalitate, fără a se înregistra victime.
Din primele cercetări efectuate a reieşit că "incendiul a izbucnit de la tirul încărcat cu grâu după care s-a extins la lanul de grâu, dar nu se cunoaşte cauza izbucnirii iniţiale a focului", a spus reprezentantul ISU Giurgiu, menţionând că pompierii acţionează de aproape două ore pentru stingerea incendiului extins pe o suprafaţă de circa 50 de hectare.