Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Goldman Sachs avertizează: Pretul aluminiului ar putea s-o ia razna!

Goldman Sachs avertizează: Pretul aluminiului ar putea s-o ia razna!

Banca de investiţii Goldman Sachs Group Inc. susţine că tendinţa de apreciere a aluminiului, provocată de sancţiunile americane impuse companiei ruseşti United Co. Rusal, cel mai mare producător mondial de aluminiu, nu s-a încheiat, fiind posibil să ajungă la 3.000 de dolari pe tonă.

 

Miercuri, la bursa London Metal Exchange, cotaţia la aluminiu a crescut cu 2,3%, până la 2.460 de dolari pe tonă, cel mai ridicat nivel înregistrat intraday după 2011. În raportul lor, analiştii Goldman Sachs susţin că, pe termen scurt, pretul la aluminiu ar urca la 2.800, chiar 3.000 dolari/tona, în condiţiile în care sancţiunile americane au afectat în mod dramatic piaţa.

"Daca nu vor fi găsite soluţii suficient de rapid, preţurile ar putea depăşi estimările noastre", atrag atentia expertii americani. Piaţa mondială a aluminiului a fost afectată de sancţiunile impuse Rusal, care au declanşat un şoc la nivel global pe măsură ce cumpărătorii caută surse alternative de aprovizionare, iar producătorii urmăresc cu îngrijorare evoluţia preţului la alumină, materie primă din care se produce aluminiul.

"În pofida creşterilor din ultima perioadă există în continuare loc pentru aprecierea preţului la aluminiu. Sancţiunile împotriva Rusiei au venit într-un moment în care piaţa de alumină se confruntă cu probleme ca urmare a problemelor operaţionale înregistrat la rafinăria Alunorte din Brazilia", explica banca americana.

Totusi, desi anticipeaza scumpirea aluminiuului, analiştii Goldman Sachs prognozează o revenire a preţurilor odată cu ajustarea pieţei, inclusiv posibilitatea mai multor exporturi din China şi a restructurării operaţiunilor Rusal. "Ne aşteptăm ca preţurile la aluminiu să revină la 2.000 de dolari pe tonă în următoarele 12 luni", spun analistii de peste Ocean. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri