Jurnalul.ro Ştiri Social Gorghiu: „Cam 40 de ani va dura să vedem egalitatea dintre bărbați și femei”

Gorghiu: „Cam 40 de ani va dura să vedem egalitatea dintre bărbați și femei”

de Redacția Jurnalul    |   

Cam 40 de ani va dura să vedem egalitatea dintre bărbați și femei, spune ministrul Justiției, Alina Gorghiu: „În acest ritm, poate nepoatele noastre vor vedea o lume echitabilă”.

„40 de ani. Cam atât va dura să vedem egalitatea dintre bărbați și femei. În acest ritm, poate nepoatele noastre vor vedea o lume echitabilă. Noi avem datoria să adoptăm măsuri rapide, concrete de protejare și promovare a femeilor - inclusiv în domeniul securității. Am participat ieri (miercuri - n.r.) la Reuniunea ministerială în domeniul Femeile, Pacea și Securitatea, în marja celei de-a 79-a Adunare Generală a ONU. România a adoptat deja în august al doilea Plan Național de Acțiune și a doua Strategie Națională privind femeile, pacea și securitatea. Abordarea României funcționează: avem un ofițer ca punct focal național. Am nominalizat consilieri de gen în toate instituțiile din sectorul de securitate. Există un grup de lucru național pentru monitorizarea implementării acestuia”, scrie pe Facebook Alina Gorghiu.

Ea amintește și de războiul din Ucraina.

„Războiul este la granița României. Iar de la începutului lui, peste 10 milioane de refugiați ucraineni au traversat România. Aceasta este populația unor țări precum Grecia sau Suedia. Este mai mult decât populația din Austria sau Norvegia. Marea majoritate sunt femei. Acesta este motivul pentru care în Planul nostru național de acțiune FPS prevenirea și combaterea violenței sexuale și protejarea femeilor din taberele de refugiați sunt priorități de top. În septembrie, am fost la Vilnius, unde toți miniștrii europeni ai justiției au discutat despre crimele oribile comise împotriva femeilor și copiilor, nu uitați despre violul folosit ca armă de război. Nu-mi pot imagina cum am putea face asta fără femei la masă. Acolo, am susținut cea mai rapidă modalitate de a înființa un Tribunal pentru Crima de agresiune împotriva Ucrainei. Trebuie să aducem liderii ruși în fața justiției”, încheie Gorghiu.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri