Jurnalul.ro Ştiri Politică Gorghiu, după Congresul PSD: „Un spectacol rudimentar, împotriva PNL!”

Gorghiu, după Congresul PSD: „Un spectacol rudimentar, împotriva PNL!”

de Redacția Jurnalul    |   

Congresul PSD a fost un spectacol rudimentar împotriva PNL, spune ministrul Justiției, Alina Gorghiu, după ce premierul Marcel Ciolacu a fost reales președintele PSD și declarat oficial candidat la Președinția României.

Gorghiu spune că social-democrații au evitat temele importante pentru viitor, fie ele de politică externă, economie, fiscalitate sau protecție socială.

„Ca să nu mai zic că tema „stat de drept și justiție” nu a existat. Elefantul de la congres a fost raportarea PSD la justiție, un domeniu în care palmaresul negru al PSD este știut nu doar în țară, ci a depășit de mult timp granițele. Realitatea este că un Președinte de dreapta va fi mereu factorul de stabilitate pentru justiție, va bloca mereu derapajele PSD, iar până acum a oferit șansa reformelor care au dus la ridicarea MCV și la rapoartele europene pozitive privind situația statului de drept”, a declarat Alina Gorghiu pe Facebook.

Ministrul Justiției spune că „a fost esențial ca, în toți anii de la aderarea României la UE, Președintele României să nu fie de la PSD”.

„Liberalii nu sunt pe placul PSD pentru că sunt singurul rival pe măsură și au fost de ani de zile partidul care a ținut linia pro stat de drept, drepturi și libertăți, neintervenție în justiție. De aceea, pentru România și pentru decența statului de drept este foarte important ca și viitorul Președinte să fie de la PNL”, conform Alinei Gorghiu.

Marcel Ciolacu a câștigat alegerile pentru președinția PSD, cu 2.257 de voturi „pentru”, șase „împotrivă” și cinci „abțineri”, iar pentru candidatura la alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu a fost votat de 2.257 de membri. Contra au votat patru, iar trei s-au abținut.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri