Jurnalul.ro Ştiri Locale Gorj: Produse alimentare expirate destinate elevilor, confiscate şi distruse de poliţiştii locali

Gorj: Produse alimentare expirate destinate elevilor, confiscate şi distruse de poliţiştii locali

Poliţiştii locali din municipiul Târgu-Jiu au descoperit, în urma unor controale la agenţii economici care desfăşoară activităţi comerciale în spaţiile din incinta şi apropierea unităţilor şcolare, mai multe produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat, a declarat luni, într-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale, Alexandra Petriţa. 

Potrivit sursei citate, poliţiştii locali din cadrul Biroului Control Comercial efectuează în perioada 1 - 31 mai acţiuni de verificare la agenţii economici care desfăşoară activităţi comerciale în incinta spaţiilor destinate învăţământului preuniversitar, precum şi pe trotuarele sau pe aleile de acces în aceste unităţi. 

"În timpul verificărilor efectuate la unul din spaţiile comerciale destinate elevilor, poliţiştii locali cu atribuţii în acest sens, au depistat mai multe produse cu termenul de valabilitate expirat şi produse pe care nu era specificat termenul de valabilitate. Este vorba despre produse de patiserie, respectiv cornuri şi rulade. Conform dispoziţiilor legale, produsele au fost confiscate şi distruse. Comerciantul a primit avertisment scris", a precizat Alexandra Petriţa. 

Ea a mai menţionat că activităţile de control au ca principal scop conştientizarea agenţilor economici cu privire la riscurile la care sunt supuşi minorii şi înlăturarea neconformităţilor. 

Încă de la debutul anului şcolar 2016 - 2017, Poliţia Locală a Municipiului Târgu Jiu a iniţiat mai multe astfel de acţiuni de control pentru creşterea factorilor de protecţie în rândul minorilor.

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: gorj produse alimentare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri