Ministerul Muncii din Noua Zeelandă se confruntă cu un val de greve, în contextul în care mii de asistente, învăţători şi membri ai guvernului se pregătească să-şi părăsească locurile de muncă, scrie The Guardian.
4.000 de angajaţi de la Inland Revenue şi de la Ministerul pentru Afaceri, Inovare şi Ocuparea forţei de muncă au încetat să-şi mai desfăşoare activitatea pentru două ore, solicitând salarii mai bune. “Aceasta nu este o decizie uşoară, dar membri noştri au simţit că nu mai au altă soluţie decât să apeleze la acţiune industrială”, a spus secretarul Asociaţiei Serviciului Public, Glenn Barclay. “Pentru a pune în context, membri de la Internal Revenue nu au mai făcut grevă de 22 de ani”.
După luni de negocieri, ultima ofertă a Guvernului privind plata asistentelor a fost respinsă în iunie, iar o grevă naţională, de 24 de ore, este planificată pentru joi. Asistentele spun că muncesc foarte mult şi nu sunt plătite suficient, iar spitalele nu au suficient personal.
Asistentele nu au mai făcut o grevă de 30 de ani.
Ministrul Sănătăţii, David Clark, a spus că salariile au ajuns în stadiul acesta după nouă ani de neglijenţă sub Guvernul anterior. “Frustrarea lor este de înţeles ... Cred că toată lumea este de acord că asistentele ar trebui să fie plătite mai bine decât în prezent, însă este nevoie de mai mult de o rundă de plăţi pentru a compensa cei nouă ani de neglijenţă. Avem o limită fiscală şi oferim cea mai bună ofertă pe care putem”, a spus David Clark.
De asemenea, învăţătorii au votat pentru grevă pentru jumătate de zi pe 15 august, prima grevă în mai mult de 24 de ani.