Jurnalul.ro Ştiri Justitie Greva magistraților blochează toate instanțele din țară. Guvernul menține reforma pensiilor

Greva magistraților blochează toate instanțele din țară. Guvernul menține reforma pensiilor

de Redacția Jurnalul    |   

În plină grevă a magistraților, Guvernul a trimis spre avizare proiectul privind pensiile judecătorilor și procurorilor, care prevede scăderea veniturilor după retragerea acestora din activitate și creșterea vârstei de pensionare.

Singura concesie notabilă, apărută după intervenția președintelui Nicușor Dan este prelungirea perioadei de creștere a vârstei de pensionare la 65 de ani, de la 10 la 15 ani. Pensia va reprezenta 70% din ultimul salariu net, față de 100%, în prezent.

Protestul magistraților implică toate cele 16 parchete ale curților de apel, 46 de parchete de tribunale și 169 de judecătorii. Curtea de Apel București anunță suspendarea soluționării cauzelor până la retragerea proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu. Protestele sunt susținute și de grefieri.

Dacă acest proiect va fi adoptat, pensia pe contributivitate va deveni mult mai avantajoasă. Sistemul judiciar se întreabă dacă mai reprezintă o putere în stat. Este probabil ca următoarea formă de protest să fie suspendarea activității, ceea ce ar duce la blocarea instanțelor și parchetelor“, a declarat Cătălin Trăistaru, de la Sindicatul Național al Grefei Judiciare.

Guvernul menține reforma pensiilor magistraților

Guvernul menține proiectul, în pofida nemulțumirilor, iar vârsta de pensionare va crește etapizat, de la 48 la 65 de ani. Conform declarațiilor premierului Ilie Bolojan, care a confirmat intervenția lui Nicușor Dan, perioada tranziției se extinde la 15 ani pentru a evita o trecere bruscă. De asemenea, pensia medie va scădea de la 5.000, la aproximativ 3.200 de euro lunar.

Statul plătește deja sume uriașe pentru salariile magistraților. Am avut peste 23.000 de procese câștigate de magistrați, care au generat costuri de peste două miliarde de euro doar pentru diferențe salariale, iar obligațiile financiare continuă“, a avertizat premierul.

Cum sfidează judecătorii legea

Printre protestatari se află și președinta Curții de Apel Iași, care încasează lunar peste 22.500 de euro, și a promovat inițial protestele. Deși legea interzice magistraților să organizeze grevă și prevede excepții pentru cauzele urgente - precum arestări preventive sau ordine de protecție - judecătorii și-au suspendat activitatea.

La Curtea de Apel București, în sala de judecată destinată cauzelor urgente, s-au prezentat doar procurorul și grefiera, fără completul de judecată, conform reportajului Observator. Situația s-a repetat și la Craiova, unde magistratul a amânat examenele unor cereri de ordine de protecție, invocând protestul.

Reacțiile din partea publicului sunt critice. „Este o sfidare față de toți ceilalți, având în vedere salariile pe care le primesc. Nu se justifică această atitudine, mai ales că procesele durează chiar și 10-15 ani“, afirmă un cetățean.

Pentru comparație, în majoritatea țărilor europene vârsta de pensionare a magistraților este între 65 și 70 de ani.

Subiecte în articol: magistrati greva
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri