Fostul premier Sorin Grindeanu, în prezent președinte al ANCOM; le-a transmis un mesaj public foștilor colegi din PSD în care afirmă că ”sub nicio formă nu e momentul unor noi frământări interne, unor lupte inutile în PSD”.
”E timpul să învățăm din greșeli. Și sa nu le mai repetăm. Romania are nevoie de lideri puternici, cu viziune si care pot da o alta direcție decât cea impusă de actuala guvernare. De prea multe ori vedem în alte părți, în ultimele luni, circ, demagogie, haos, incompetență. Oamenii așteaptă altceva.
Sub nicio formă nu e momentul unor noi frământări interne, unor lupte inutile în PSD”, a scris pe Facebook Sorin Grindeanu.
El precizează că va rămâne un ”om cu valori profunde de stânga”.
” Am spus-o de mai multe ori, sunt și voi rîmâne un om cu valori profunde de stânga, voi susține și mă voi implica într-un proiect serios, corect și bazat pe necesitățile reale ale societății românești. Vreau să cred ca adevărații social democrati înțeleg unde ne aflăm si ce avem de făcut pentru a redeveni partidul in care jumătate dintre români au incredere. Am un mesaj ferm, e momentul unității, să lăsăm dorințele personale și să ne întoarcem fața catre oameni”, a conchis Sorin Grindeanu..