Jurnalul Ştiri Politică Grindeanu îl critică pe Bolojan după discuțiile cu George Simion

Grindeanu îl critică pe Bolojan după discuțiile cu George Simion

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, l-a acuzat joi pe Ilie Bolojan că ar fi purtat discuții netransparente cu liderul AUR, George Simion, pentru a-și păstra funcția.

„Pentru putere și bani! «Pro-europeanul» Bolojan, care i-a sărăcit pe români în numele «reformei», recunoaște că și-a salvat scaunul prin înțelegeri netransparente cu «extremistul» George Simion. Apărătorul democrației care ne ținea prelegeri sforăitoare despre «pericolul extremist» a recunoscut negocierile pe sub masă, prin camere de hotel, de la Cluj până la Bruxelles, cu fix aceiași «extremiști» pe care îi critica”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.

Grindeanu a susținut că discuțiile cu liderul AUR ar fi avut ca scop menținerea lui Bolojan la putere.

„De ce?! E simplu: pentru a rămâne la putere și racordat la bani! Bolojan nu este «salvatorul providențial» care luptă cu forțele răului, anti-europene. Bolojan este doar un negustor dispus să vândă orice, până și principii, ca să mențină instabilitatea în țară, iar românii să plătească prețul acestei crize profunde”, a adăugat președintele PSD.

Președintele PSD a afirmat că respectă alegătorii AUR și că social-democrații luptă inclusiv pentru aceștia împotriva măsurilor adoptate de Bolojan, dar a precizat că are „o problemă cu liderii” partidului.

„Eu am spus mereu că respect votanții AUR și că luptăm împotriva măsurilor aberante ale lui Bolojan și pentru ei. Am însă o problemă cu liderii lor. «Imaculații» de la PNL acum au descoperit că cei de la AUR «au voturi în spate». Domnilor de la PNL și USR, când strigați pe la televizoare că AUR este un partid pro-rus și un pericol pentru Europa, nu știați asta? Sau «liniile roșii» pe care le trasați sunt valabile doar pentru presă, în timp ce, ascunși prin cotloane, negociați pentru funcții și interese personale?”, a scris Sorin Grindeanu.

Grindeanu și-a încheiat mesajul afirmând că România are nevoie rapid de un guvern funcțional și de stabilitate.

„Românii au nevoie rapid de un guvern funcțional. Românii au nevoie de stabilitate. PSD rămâne alături de români și vom sancționa în Parlament orice derapaj la adresa lor”, a mai scris Grindeanu.

Reacția lui Sorin Grindeanu vine după ce Ilie Bolojan a declarat miercuri seară, la Digi24, că s-a întâlnit de două ori în acest an cu George Simion, dar a negat că între cei doi ar fi avut loc negocieri politice.

Bolojan a explicat că a acceptat întâlnirile deoarece George Simion conduce un partid care are voturi în Parlament și reprezintă o parte a electoratului.

Premierul interimar a explicat că discuțiile purtate cu George Simion nu au fost despre formarea unui guvern sau alte înțelegeri politice, ci au fost schimburi de opinii despre situația politică actuală.

„A fost o discuție, pur și simplu, generală, legată de perspective, dar nu au fost niște negocieri politice, pur și simplu, un schimb de opinii pe tema asta”, a precizat Bolojan.

Întrebat dacă întâlnirea cu liderul AUR ar fi putut influența poziția formațiunii în privința susținerii Guvernului Veștea, premierul a respins această ipoteză și a spus că discuția nu a avut loc în perioada premergătoare votului de învestire.

„Nu a avut, deci nu cred că a fost o discuție înainte de Guvernul Veștea. Cred că a fost mai devreme”, a afirmat Ilie Bolojan.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri
Șiri de ultimă oră» Vezi toate știrile