Jurnalul.ro Ştiri Observator Grindeanu a anunțat când ar putea fi inaugurate noile puncte de trecere a frontierei spre Ungaria

Grindeanu a anunțat când ar putea fi inaugurate noile puncte de trecere a frontierei spre Ungaria

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul român al Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit cu ministrul maghiar de Externe, Péter Szijjártó, pentru a discuta despre evoluția proiectelor transfrontaliere româno-ungare.

Potrivit lui Grideanu, discuțiile au vizat deschiderea Punctului de Trecere a Frontierei Beba Veche- Kübekháza, Triplex Confinium și refacerea podului peste Mureș, dintre Cenad și Magyar Csanad.

Podul ar putea fi refăcut cu fonduri europene, iar punctul de la Beba Veche va fi realizat de CNAIR.

„Partea maghiară a finalizat planurile și solicitat fonduri europene pentru refacerea podului de la Cenad, iar pentru PTF de la Beba Veche au început pregătirile. Cele două noi puncte de trecere pot fi realizate în baza celor două memorandumuri pe care le-am semnat la Timișoara, în luna septembrie. Proiectele sunt importante atât pentru dezvoltarea economică a României și Ungariei, cât și pentru regiunile de la frontiera celor două state. PTF de la Beba Veche va fi realizat prin intermediul CNAIR și va putea deveni operațional în maximum doi ani (2025)”, a explicat Sorin Grindeanu pe Facebook.

După finalizarea noilor obiective, între România și Ungaria vor exista 14 puncte de trecere a frontierei.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri