Jurnalul.ro Ştiri Politică Grindeanu nu-l iartă pe Dragnea. Președintele ANCOM și-a atacat fostul șef politic

Grindeanu nu-l iartă pe Dragnea. Președintele ANCOM și-a atacat fostul șef politic

de Ion Alexandru    |   

Invitat la Conferința pentru alegerea noii conduceri a PSD Timiș, fostul premier Sorin Grindeanu, curtat să revină în partid, a reluat seria atacurilor la adresa lui Liviu Dragnea și se arată sceptic cu privire la capacitatea de redresare a partidului. Grindeanu a mers și mai departe cu atacul, precizând că PSD a fost reprezentat, în ultima perioadă, de oameni care au transformat partidul într-unul nefrecventabil, “confiscat de semianalfabeți”. Acuzațiile au fost făcute în timp ce Grindeanu ocupă, oficial, funcția de președinte al ANCOM, calitate din care nu poate face politică partizană.

 

“După plecarea forțată a lui Dragnea, deriva partidului a continuat. Mai grav ar fi să ne amăgim că fără Dragnea, PSD se poate revigora. Imposibil... pentru că oamenii care au reprezentat partidul, calitatea și acțiunile lor, în acest moment, au transformat PSD într-un partid nefrecventabil, diabolizat și, în mare măsura, respins de electorat”, a declatat, ieri, Sorin Grindeanu, invitat la Conferința prilejuită de conducerea Organizației Timiș a partidului. Acesta a adăugat că “au fost persoane care au confiscat, pentru o perioadă, partidul. Vorbim aici și despre semianalfabetismul unora sau maltratarea limbii române”. Aceste afirmații au fost făcute în prezența liderului interimar al Marcel Ciolacu, dar și a secretarului general al formațiunii, Paul Stănescu, acesta din urmă fiind considerat artizanul revenirii lui Grindeanu în PSD.

 

“Am pierdut 60% dintre votanți”

Grindeanu este de părere că PSD a fost adus într-o situație dificilă. “În trei ani, am pierdut 60% dintre votanți și începem să nu mai contăm în lupta politică decât prin majoritatea parlamentară, dar este din ce în ce mai greu. Această cădere nu este generată de forțe istorice, ci de greșeli personale, de autism politic, de greșeli strategice. Am guvernat pe creștere economică, am avut o opoziție slabă, sigur, am avut un adversar, pe Klaus Iohannis, dar asta nu este o scuză. (…) Nu putem da vina pe un singur om. Liviu Dragnea a avut greșelile lui, dar a avut și lucrurile sale bune și asta v-o spune Sorin Grindeanu. Dragnea a ajutat mult PSD-ul după ruperea USL. Problema cea mai mare a fost tăcerea vinovată a multora dintre noi, cei mai mulți își dădeau seama că nu este corect ce se întâmplă, dar pentru interese punctuale sau de teamă nu au făcut nimic. Cei care au încercat să se revolte au fost trădați”, a mai afirmat fostul premier social-democrat.

 

Invitat cu adeziune. Nu a dat răspunsul

De remarcat este faptul că Siorin Grindeanu a făcut aceste afirmații în fața Organizației Timiș a PSD, pe care a condus-o până în 2017, când a fost exclus din partid. Ieri, această organizație și-a ales noua structyră de conducere, noul președinte fiind preferat deputatul social-democtat Alfred Simonis. Imediat după ce s-a încheiat scrutinul intern, Simonis i-a dat lui Sorin Grindeanu o adeziune. Mai exact, în primul său discurs după ce a fost ales preşedinte al PSD Timiş, Alfred Simonis i-a dat o adeziune lui Sorin Grindeanu căruia i-a transmis, totodată, că îl aşteaptă să se decidă când se va întoarce în PSD. Fostul premier a zâmbit, a luat adeziunea, a așezat-o pe masă, în fața sa, dar nu a comentat absolut deloc pe marginea invitației. Reamintim faptul că Sorin Grindeanu fost exclus din PSD, după ce guvernul condus de el a fost schimbat prin moţiune de cenzură, depusă tot de PSD. Atunci, el a contestat decizia partidului. Ulterior, prin decizia fostei conduceri a partidului, a primit funcția de președinte al ANCOM.

 

Alegerile interne ale Organizației PSD Timiș s-au lăsat cu vorbe grele. Sorin Grindeanu acuză fosta conducere a partidului că a impus semialfabetismul și maltratarea limbii române

Subiecte în articol: Sorin Grindeanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri