Un grup sanitar cu două vase de WC alăturate, fără pereţi despărţitori între ele, a fost amenajat într-o clădire nou construită pentru Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, vizitată joi de ministrul Sănătăţii şi oficiali arădeni, unii comentând că este probabil o greşeală de proiectare.
Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a vizitat, joi după-amiază, noua clădire construită de Consiliul Judeţean (CJ) Arad pentru SCJU, pentru Secţia TBC, dar în care ar putea fi mutată Maternitatea, imobil în care, au remarcat unii dintre vizitatorii care l-au însoţit pe demnitar, se află şi un grup sanitar neobişnuit.
În acest grup sanitar au fost instalate două vase de WC unul lângă celălalt, fără a exista pereţi despărţitori între ele.
”Probabil e o greşeală de proiectare. Ar fi trebuit pereţi sau al doilea vas trebuia să fie bideu. Aşa ceva nu se poate”, a remarcat un cadru medical prezent la vizita oficială a ministrului.
Totuşi, contactat de News.ro, preşedintele interimar al CJ Arad, Adrian Ţolea, a declarat că lucrarea nu a fost recepţionată, iar între cele două vase de WC va fi montat un perete despărţitor.
Ţolea a fost supărat că presa a fotografiat acest grup sanitar: ”Puteam să nu vă permitem accesul în clădire, pentru că nu este recepţionată, dar am zis să dăm dovadă de transparenţă. Acolo vor fi montaţi pereţi depărţitori, din structură uşoară, cu uşă”, a declarat Ţolea.
Atât el, cât şi reprezentanţii firmei constructoare declaraseră presei locale, în ultimele săptămâni, că lucrările la această clădire au fost încheiate, 99 la sută din proiect fiind executat, iar ceea ce ar mai fi de făcut sunt lucrări la instalaţiile electrice şi de gaz.
În toamna anului 2012, CJ Arad a semnat contractul de proiectare şi executare pentru construirea unei noi clădiri destinate Secţiei TBC din cadrul SCJU, investiţia fiind de aproximativ 15 milioane de lei, bani proveniţi din bugetul judeţean.
Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a vizitat, joi, Maternitatea Arad, care este în pericol să se prăbuşească parţial, el susţinând mutarea în noua clădire construită pentru Secţia TBC.