Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvern: Primăriile şi universităţile pot depune proiecte de dezvoltare pentru finanţare din FDI începând cu 2 mai

Guvern: Primăriile şi universităţile pot depune proiecte de dezvoltare pentru finanţare din FDI începând cu 2 mai

Primăriile şi universităţile pot depune proiecte de dezvoltare pentru finanţare din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii începând cu 2 mai 2019, anunţă Guvernul.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză anunţă deschiderea sesiunii 2019 pentru depunerea Formularelor de solicitare pentru finanţare din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, începând cu 2 mai, ora 10.00, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Solicitările se pot depune prin poştă, curierat sau personal la Registratura Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză din str. Cristian Popişteanu, nr. 2-4, sectorul 1, Bucureşti.

Solicitările de finanţare se analizează în ordinea înregistrării la registratura Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză şi se soluţionează în limita plafoanelor aprobate pentru anul 2019, cu această destinaţie, care sunt în sumă de 5.000 milioane lei.

Toate informaţiile privind condiţiile care trebuie îndeplinite în vederea obţinerii finanţării şi modul de completare a documentelor necesare, în limba română, se regăsesc la secţiunea "Fondul de Dezvoltare şi Investiţii" pe pagina de internet a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (www.cnp.ro).

Solicitările de finanţare depuse până în prezent vor trebui retransmise conform normelor metodologice aflate pe site-ul CNSP.

Unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, respectiv universităţile pot să se adreseze CNSP, în scris, anterior depunerii solicitării de finanţare, în vederea verificării eligibilităţii. CNSP va verifica încadrarea în domeniile prioritare şi va comunica dacă proiectul poate fi finanţat din Fond, se mai arată în comunicat. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri