Jurnalul.ro Ştiri Social Guvernul sprijină BOR să deschidă școală românească la Paris și centru social la Roma

Guvernul sprijină BOR să deschidă școală românească la Paris și centru social la Roma

de Redacția Jurnalul    |   

Executivul aprobă miercuri acordarea unui sprijin pentru achiziționarea, de către Biserica Ortodoxă Română a două imobile în Franța și Italia, pentru a realiza o școală, respectiv un centru social rezidențial pentru mamele și copiii care vin la tratament la Spitalul Pediatric Bambino Gesù.

Premierul Marcel Ciolacu spune, în ședința de Guvern, că și-a asumat consolidarea parteneriatului dintre stat și culte, mai ales în domeniile social, medical și educațional.

De aceea, Ciolacu a spus că Guvernul aprobă sprijinirea achiziționării de către Biserica Ortodoxă Română a două imobile în Franța și Italia.

„Imobilul din Paris va fi transformat într-o școală românească și va contribui la păstrarea identității spirituale, culturale și lingvistice a românilor din Franța. Cel din Roma va găzdui un centru social rezidențial pentru mamele și copiii care vin la tratament la Spitalul Pediatric Bambino Gesù. Astfel, vom fi alături de familiile românilor care au nevoie de sprijinul și empatia noastră”, a spus Ciolacu.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: bor scoala romaneasca paris roma
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri