Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul a aprobat modificarea legislaţiei privind asociaţiile de proprietari şi condominiul

Guvernul a aprobat modificarea legislaţiei privind asociaţiile de proprietari şi condominiul

Guvernul a adoptat miercuri, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), Legea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, se arată într-un comunicat al Executivului, remis AGERPRES.

Conform sursei citate, legea propune o nouă abordare a gestiunii locuirii colective, fiind aplicabilă tuturor imobilelor formate din teren cu una sau mai multe construcţii, în care există proprietăţi individuale reprezentate de locuinţe şi/sau spaţii cu altă destinaţie, după caz şi cote-părţi indivize de proprietate comună. "Condominiul este abordat în sensul larg al termenului, fie că este cazul locuinţelor situate în imobile colective, fie că este vorba de locuinţe individuale situate în curţi comune sau alte forme de proprietăţi concret delimitate", se spune în comunicat.

În acest context, sunt stabilite statutul condominiului, condiţiile pentru folosinţa, modificarea şi întreţinerea locuinţei, normele de conduită în cadrul condominiului, sunt clarificate principiile de stabilire a cotelor de proprietate comună asupra imobilului şi a organizării condominiului şi sunt reglementate condiţiile de înfiinţare, organizare şi funcţionare a asociaţiilor de proprietari, precum şi raporturile dintre administraţia publică şi asociaţiile de proprietari.

Guvernul precizează că prevederile legii vizează, printre altele, eficientizarea administrării locuinţelor, fie că sunt imobile colective tip bloc, locuinţe situate în curţi comune sau ansambluri rezidenţiale, dar şi o mai bună structură a organelor de conducere ale asociaţiilor de proprietari.

De asemenea, sunt vizate clarificarea responsabilităţilor şi incompatibilităţilor dintre membrii structurilor de conducere din cadrul asociaţiilor de proprietari, instituirea regulamentului condominiului, în care să se înscrie regulile de comportament şi de folosire a proprietăţii, respectiv clarificarea şi eficientizarea relaţiei dintre autorităţile publice şi asociaţiile de proprietari.

Totodată, sunt reglementate aspectele juridice, economice şi tehnice cu privire atât la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari din cadrul condominiilor cu cel puţin 3 unităţi de proprietate imobiliară, cât şi la administrarea, întreţinerea şi folosirea imobilelor sau grupurilor de imobile din condominii care au în structura lor locuinţe sau spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, aflate în proprietatea a cel puţin 3 persoane fizice sau juridice, fiecare proprietar având o proprietate individuală şi o cotă-parte indiviză din proprietatea comună.

Prin recunoaşterea condominiului în sensul acestei legi, se va îmbunătăţi administrarea imobilelor în care se află mai multe proprietăţi şi, implicit, mai mulţi proprietari, iar aceştia vor fi responsabilizaţi. De asemenea, se doreşte întărirea ideii că proprietatea (proprietari individuali de locuinţe sau spaţii cu altă destinaţie aflaţi în condominiu) impune şi obligaţii, nu numai drepturi, obligaţii legate mai ales de conservarea funcţională a imobilului, de asigurarea unui standard ridicat al calităţii vieţii şi de reducerea consumului şi asigurarea eficienţei energetice.

Legea stabileşte şi principiile de organizare şi funcţionare a condominiului, precum şi regulamentul de funcţionare al acestuia. Proprietarii din condominiu trebuie să încheie un acord scris cu privire la regulile şi condiţiile de folosinţă a părţilor comune ale imobilului şi normele de conduită dintre proprietari, numit regulament al condominiului.

De asemenea, legea introduce obligativitatea constituirii de către asociaţiile de proprietari a fondului de reparaţii anual, precum şi a fondului de rulment, şi întăreşte cadrul normativ pentru angajarea de către asociaţiile de proprietari a persoanelor fizice autorizate sau persoanelor juridice cu obiect de activitate administrarea condominiilor.

Totodată, actul normativ introduce obligativitatea ca lucrările de reabilitare pentru imobilele de locuinţe având mai multe tronsoane/scări să se facă unitar, şi nu pe segmente de clădire.

De asemenea, se introduce dreptul de preempţiune la preţ egal al autorităţilor administraţiei publice locale asupra locuinţelor executate silit pentru recuperarea datoriilor proprietarilor la cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiei. Aceste locuinţe vor fi folosite ulterior numai ca locuinţe sociale, proprietarii executaţi silit având prioritate la repartizarea acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile stabilite pentru accesul la locuinţele sociale, se mai spune în comunicatul citat.

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri