Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat ieri 508,9 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark. Operațiunea are o maturitate reziduală de 165 de luni, și un randament mediu de 3,27% pe an, arată datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).
Dobânda la care se împrumuta România la o maturitate de 10 ani era cifrată la 2,75% la sfârșitul săptămânii trecute, respectiv 25 ianuarie, ora 15.30, potrivit site-ului de specialitate Investing.com. Iată că, astfel, împrumutul de ieri, pe un termen mai lung, de peste 13 ani, are deja o dobândă mai mare.
De asemenea, MFP împrumutase vineri, 22 ianuarie 1,547 miliarde de lei, la o dobândă de 2,38% pe an, cu o maturitate reziduală de 65 de luni, așadar la un randament mai mic decât cel de ieri.
MFP a planificat, în luna ianuarie 2021, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,5 miliarde de lei, din care 400 milioane printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 4,1 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat.