Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernul Marii Britanii nu va plăti pentru a reîmbrăca blocurilor turn cu risc

Guvernul Marii Britanii nu va plăti pentru a reîmbrăca blocurilor turn cu risc

Consilierii s-au trezit cu facturi de sute de milioane de lire pentru a face clădirile din Marea Britanie sigure, după ce Guvernul a afirmat că nu garantează bani în plus pentru a preveni un alt dezastru de amploarea celui de la Grenfell.

În ciuda anunţului făcut de Theresa May, prin care solicită “investigaţii majore la nivel naţional”, un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Comunităţi şi Administraţie Locală a afirmat că nu există nicio garanţie privind sprijinul guvernamental în consolidarea clădirilor, iar cheltuiala va reveni autorităţilor locale şi asociaţiilor de locuinţe.

Purtătorul de cuvânt a mai afirmat că suportul financiar va veni pentru cei care nu-şi pot permite cheltuielile, însă nu au fost clarificate criteriile care se vor lua în considerare, în acest caz.

Anunţul a fost puternic criticat, din cauză că autorităţile locale au deja pierderi în buget, după mulţi ani în care au fost luate măsuri de austeritate.

Leaderul Consiliului Local Sheffield, Julie Dore, aflată printre autorităţile care au descoperit clădiri cu risc, a declarat că autorităţile vor fi nevoite să taie din bugetul alocat altor zone, inclusiv educaţie, dacă guvernul central nu îi va ajuta cu costurile. “Autorităţile locale sunt secătuite de bani după ultimii şapte ani. Puterea noastră de a cheltui a scăzut.”, a spus Julie Dore. “Nu avem cum să ne permitem să reîmbrăcăm blocurile noastre turn. Dacă vom găsi aceşti bani, aceştia vor veni din alte proiecte, din investigarea şcolilor,din investiţiile în infrastructură, banii vor veni de aici. Acest lucru nu se poate întâmpla. Spun categoric că Guvernul ar trebui să plătească. Dacă pot găsi un milion de lire pentru a trimite Irlandei de Nord, unde se cheltuie mai mult pe cap de locuitor decât în orice alt loc, pentru a cumpăra 10 voturi, atunci aceşti oameni, care locuiesc în clădiri cu mare risc, merită mai mult.”, a mai spus aceasta.

Mai multe clădiri din Marea Britanie au picat testul privind materialele folosite în construcţia blocurilor turn, panourile folosite fiind similare cu cele utilizate la Grenfell Tower. Alte sute de clădiri sunt în proces de testare.

Sursă: The Independent

Subiecte în articol: grenfell bloc turn julie dore Theresa May
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri