Jurnalul.ro Ştiri Educatie Guvernul României a aprobat cea mai amplă investiție din istoria UMF „Carol Davila” din București: 952,74 milioane de lei

Guvernul României a aprobat cea mai amplă investiție din istoria UMF „Carol Davila” din București: 952,74 milioane de lei

de Redacția Jurnalul    |   

​​​​​​​Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București salută adoptarea de către Guvernul României a Hotărârii privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Lucrări de restaurare, refuncționalizare, consolidare și amenajare mansardare/pod corp C1 și ansamblu Facultatea de Medicină” (situat în Bulevardul Eroii Sanitari nr. 8, Sector 5, București), un proiect strategic destinat conservării patrimoniului universității și modernizării infrastructurii educaționale.

Investiția vizează restaurarea, consolidarea și refuncționalizarea corpului C1 și a ansamblului Facultății de Medicină, clasate ca monument istoric, precum și adaptarea acestora la cerințele actuale de funcționare. Soluțiile tehnice au fost fundamentate pe baza studiilor istorice și de specialitate, astfel încât să fie protejate și valorificate elementele de patrimoniu arhitectural și artistic ale unuia dintre cele mai reprezentative edificii universitare din România.

Proiectul prevede menținerea suprafeței construite existente, amenajarea spațiilor din mansardă și pod, păstrarea spațiilor verzi pe o suprafață de 15.107 metri pătrați și realizarea investiției într-o perioadă estimată de 36 de luni.

Investiția are ca obiective principale:

- creșterea siguranței structurale și seismice a clădirii; - restaurarea și conservarea valorii arhitecturale și istorice a imobilului; - modernizarea spațiilor destinate activităților didactice și de cercetare; - amenajarea podului existent pentru noi săli de curs și laboratoare, cu respectarea caracterului de monument istoric; - modernizarea instalațiilor și îmbunătățirea condițiilor de siguranță, confort și funcționalitate; - creșterea eficienței energetice, în limitele admise pentru clădirile monument istoric; - amenajarea spațiilor exterioare și integrarea armonioasă în ansamblul universitar.

 

Valoarea totală a investiției este de 952,74 milioane de lei, inclusiv TVA, din care 548,727 milioane de lei reprezintă cheltuieli aferente lucrărilor de construcții și montaj. Finanțarea va fi asigurată din urmatoarele surse potențiale de finanțare pentru realizarea investiției: contractarea unui împrumut de la Banca Europeană de Investiții (BEI), în condițiile legii; venituri proprii ale Universității; alocații de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, în limita creditelor bugetare aprobate; alte surse de finanțare legal constituite, inclusiv fonduri externe nerambursabile sau alte mecanisme de finanțare care pot fi accesate în condițiile legii.

„Adoptarea acestei hotărâri de Guvern reprezintă un moment istoric pentru Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București deschizând practic drumul către cea mai importantă investiție realizată vreodată în patrimoniul universității noastre și un pas decisiv pentru protejarea unui edificiu-simbol al învățământului medical românesc” a declarat rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga.

Acesta a adăugat că ”restaurarea și consolidarea ansamblului Facultății de Medicină înseamnă, în egală măsură, respect pentru moștenirea lăsată de înaintași și responsabilitate față de generațiile viitoare de studenți, cadre didactice și cercetători. Mulțumim Guvernului României și Ministerului Educației și Cercetării pentru susținerea acestui proiect strategic, care va permite universității noastre să își desfășoare activitatea într-un spațiu sigur, modern și demn de prestigiul pe care UMF ”Carol Davila” îl are în România și în Europa.”

Prin această investiție, UMF „Carol Davila” din București face un pas esențial în procesul de conservare și valorificare a patrimoniului său istoric, consolidând, totodată, infrastructura necesară pentru dezvoltarea educației medicale și a cercetării la cele mai înalte standarde.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri