Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul va reglementa în ședința de vineri Radarul mărfurilor

Guvernul va reglementa în ședința de vineri Radarul mărfurilor

Guvernul va reglementa, în ședința de vineri, Radarul mărfurilor, care, spune premierul Nicolae Ciucă, va veni în sprijinul mediului de afaceri, dar și al statului, care va atrage mai mulți bani la buget.

„Reglementăm prin Ordonanță de Urgență modul în care implementăm acea măsură care face parte din pachetul asumat la nivelul Guvernului pentru modernizarea și digitalizarea relației dintre statul român și mediul de afaceri. Astfel că radarul mărfurilor va intra în funcțiune reglementat”, a declarat premierul Nicolae Ciucă la începutul ședinței de Guvern.

Conform acestuia, Radarul mărfurilor va ajuta și mediul de afaceri și statul.

„În felul acesta, mediul de afaceri va beneficia, în sensul în care reducem partea birocratică a activtiților, și totodată la nivelul statului vom avea un mijloc de monitorizare și reducere a tot ceea ce poate să însemne transportul de mărfuri cu risc ridicat fiscal și considerăm că prin acest mod vom reuși să aducem bani în plus la bugetul de stat, bani foarte necesari pentru tot ceea ce poate să însemne măsurile pe care vrem să le implementăm în domeniul economico-social”, a adăugat șeful Executivului.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri