Jurnalul.ro Cultură Film Hans Klemm, Oana Pellea, Vlad Ivanov și Alexandru Andrieș vin la Festivalul de Film și Istorii Râșnov

Hans Klemm, Oana Pellea, Vlad Ivanov și Alexandru Andrieș vin la Festivalul de Film și Istorii Râșnov

de Magdalena Popa Buluc    |   

A 11-a ediție a Festivalului de Film și Istorii Râșnov (FFIR) va debuta vineri, 19 iulie, cu un concert al trupei byron, în Grădina Cetății Râșnov, și cu proiecția filmelor „Leto / O vară rock’n’roll”, în aer liber, și „Milk”, în Cinematograful Amza Pellea. Tema principală a FFIR 2019 va fi Libertatea. De-a lungul a 10 zile, festivalul propune 20 de dezbateri, 57 de proiecții cinematografice, 8 concerte rock’n’blues’n’jazz, 3 spectacole de teatru, 1 cine-concert, 1 spectacol-lectură și 12 concerte de muzică veche, care se vor desfășura în mai multe spații din Râșnov, Codlea și Crizbav.

Sâmbătă, 20 iulie, Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, va participa alături de David Saranga, ambasadorul Israelului în România, și de astronautul Dumitru Prunariu la o dezbatere care va marca împlinirea a exact 50 de ani de la momentul istoric al aselenizării. Panelul „50 de ani de la aselenizare - Tehnologie, Politică, Propagandă” va începe la ora 17:00 și va fi găzduit de noul spațiu FFIR amenajat în curtea Școlii Gimnaziale “Peter Thal” Râșnov.

De asemenea, aniversarea a 70 de ani de la înființarea NATO vor fi marcați printr-o dezbatere care va avea loc miercuri, 24 iulie, de la ora 14:30, la care vor participa, printre alții, atașatul militar al Ambasadei SUA în România, colonelul Scott A. Weston, și șeful Direcţiei Informare şi Relaţii Publice a MApN, colonelul Constantin Spînu. Aniversarea a 30 de ani de la căderea comunismului în Estul Europei va fi marcată prin panelurile „Decembrie '89”, la care va participa directorul Teatrului Național din București, actorul Ion Caramitru, și care va avea loc sâmbătă, 20 iulie, de la ora 11:00, și „Libertate recâștigată – Libertăți pierdute? Dezbatere după 30 de ani”, la care va participa Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii în România, și care se va desfășura în după-amiaza zile de joi, 25 iulie, începând cu ora 17:00.

Competiția FFIR 2019 propune 15 filme documentare din Spania, Irak, Franța, Polonia, Bulgaria, Italia, Argentina și România care își vor disputa premiul juriului de profesioniști condus de cineastul francez Pierre-Henri Deleau, premiul juriului de 6 liceeni brașoveni și cel al publicului.

Prefațată de reprezentația spectacolului „HUOOOOO!!!” a trupei timișorene de teatru independent Auăleu, dezbaterea „We don’t need no education?/!” se va bucura de participarea rectorului Universității din București, Mircea Dumitru, și a rectoruluiUniversității de Vest din Timișoara, Marilen-Gabriel Pirtea.

Actrița Oana Pellea va conferenția despre libertate în Grădina Cetății Râșnov, în seara de joi, 25 iulie, de la ora 20:00, în timp ce actorul Vlad Ivanov va fi invitatul special al ultimelor două zile ale FFIR 2019, când va participa la concertul „Broken Musicke” din Biserica Evanghelică din Râșnov și la dezbaterea „Cinema și libertate” și va răspunde întrebărilor publicului în sesiuni de Q&A prilejuite de proiecțiile filmelor „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” și „Apus / Sunset”.

Brașoveanul Alexandru Andrieș va susține, în seara zilei de 21 iulie, în Grădina Cetății Râșnov, unul dintre cele mai așteptate concerte ale FFIR 2019, în timp ce, o seară mai târziu, Ada Milea și Sir Vali Blues Răcilă vor susține „Experiment de Blues cu Alcool”, un spectacol-concert pornind de la poemele lui Ion Mureșan.

Festivalului de Film și Istorii Râșnov 2019 va găzdui și o Școala de Vară la care vor participa 72 de studenți și 23 de liceeni din România și Republica Moldova.

Festivalul de arte contemporane Icon Arts va organiza la Râșnov, în parteneriat cu FFIR 2019, un atelier de teatru-jazz coordonat de Oana Pellea și de muzicianul Mircea Tiberian, al cărui cursanți vor prezenta, pe scena din Grădina Cetății, în ultima seară a Festivalului de Film și Istorii, un spectacol de teatru și muzică în premieră absolută.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri