Jurnalul.ro Special Haos general și surprize: s-au închis târgurile, în loc de mall-uri

Haos general și surprize: s-au închis târgurile, în loc de mall-uri

de Diana Scarlat    |   

Cu exact o lună în urmă, făceam o previziune în legătură cu efectele introducerii certificatului verde. „Adio, piețe, târguri și oboare, după legea certificatului verde!” titram atunci, pe baza informațiilor care deja apăruseră în spațiul public. Deși s-a discutat până duminică seara despre interzicerea accesului la mall și în marile centre comerciale celor care nu prezintă certificatul verde, ieri am constatat că autoritățile „au uitat” să specifice acest aspect în textul Hotărârii de Guvern care s-a publicat în Monitorul Oficial, în schimb, au introdus exact târgurile și talciocurile care se desfășoară în aer liber. S-a revenit, ulterior, asupra textului greșit din Monitorul Oficial, pentru a include centrele comerciale și mall-urile, dar rămân interdicțiile pentru spațiile comerciale destinate celor din mediul rural, mai ales agricultorilor care în această perioadă se bazau pe târguri, oboare și talciocuri din satele României. 

 

 

Adoptarea certificatului verde lovește mai ales în târgurile rurale. Se închid foarte multe spații comerciale din țară, unde este nevoie de scanarea codului QR, pentru că în mediul rural nu există această posibilitate, în cele mai multe cazuri, chiar și în situația celor vaccinați sau care au trecut recent prin boală, dar nu știu să folosească noile tehnologii, nu dețin telefoane mobile și nu au adrese de e-mail. Unii dintre ei ar putea fi ajutați de apropiați, dar nu toți au un nepot cu smartphone. România are peste 85% din suprafață în mediul rural și peste 53% din populație. Cea mai mare parte a acestei populații supraviețuiește din agricultura de subzistență sau din mici producții agricole care se bazează pe târguri, oboare și talciocuri. Așa cum am preconizat, de ieri mai pot intra în aceste spații comerciale din mediul rural doar puținii români din aceste zone care au certificatul verde. Ne întoarcem, astfel, exact la situația de anul trecut, când s-au închis piețele, târgurile și oboarele, lovind direct în micii comercianți și mai ales în producătorii agricoli din mediul rural. Efectele acestei decizii sunt multiple și pe termen lung. Cei deja săraci vor fi acum mai săraci, iar pentru anul viitor nu-și vor mai putea asigura traiul zilnic din agricultura făcută pe suprafețe mici. În contextul actual, când deja se discută despre pericolul iminent al unei crize alimentare globale, o astfel de hotărâre nu face decât să distrugă și micii producători din agricultura oricum afectată de toate problemele din ultimii doi ani.

 

Bătrânii agricultori și noile tehnologii

 

Articolul 11 din această HG publicată ieri în Monitorul Oficial permite accesul în piețele agroalimentare, la alineatul (1), în condițiile reglementărilor anterioare, dar prevede, la alineatul (2), accesul la târguri, bâlciuri și talciocuri doar pe bază de certificat verde: „Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”. Certificatul verde digital european a fost gândit astfel încât deținătorii acestuia să poată călători mai ușor în Uniunea Europeană și spațiul Schengen. Certificatul conține un cod QR în care sunt stocate informațiile privind vaccinarea împotriva COVID-19. Scanarea codului QR în interiorul statelor, pentru accesul la magazine, evenimente sau chiar la școală și locul de muncă nu a fost prevăzută inițial, în proiectul european. După publicarea în Monitorul Oficial a noii HG au intrat sub incidența legii toate spațiile comerciale și de divertisment din satele, comunele și micile orașe, adică peste 85% din suprafața României, cu circa 53% din totalul populației. Se știa deja că cel mai mic procent de vaccinare este în mediul rural, dar și faptul că satele românești sunt locuite în mare măsură de bătrâni, care nu au acces la noua tehnologie și chiar dacă ar avea, nu știu să o folosească. 

 

Întoarcerea la trocul medieval și evaziunea fiscală

 

Cu o astfel de decizie care elimină posibilitatea micilor producători agricoli din România de a-și mai comercializa produsele la târguri, guvernul fie va elimina o mare parte dintre micii agricultori, trimițându-i direct pe listele persoanelor vulnerabile care vor avea nevoie de ajutoare sociale, fie încurajează economia subterană, pentru că în astfel de cazuri înflorește comerțul „la negru”. „Este o posibilă aberație a celor care ne conduc, pentru că toate atenționările pe care le trimit oamenii normali către ei le trec pe lângă ureche. Pentru ei, vaccinarea pare a fi singura soluție pe care încearcă să o impună, deși uită de toate celelalte metode de prevenție și de tratament, deși tocmai s-a dovedit că și vaccinații pot lua virusul și-l pot transmite. Una dintre consecințele deciziilor lor ar putea fi aplicarea acestei scanări a codului QR în toate situațiile, deși acest certificat a fost gândit pentru a circula între țări. Nicăieri în lume nu s-a ajuns la legiferarea acestui certificat pentru acces la anumite activități din interiorul țării. Franța este singura țară care a legiferat așa ceva, dar numai temporar, până pe 15 noiembrie. În România, în schimb, văd că s-a legiferat pentru totdeauna. Să impui așa ceva înseamnă să le iei oamenilor dreptul la existență. Dacă oamenii nu mai pot să muncească înseamnă că nu mai pot câștiga bani, nu mai pot plăti taxe și impozite, nu mai au dreptul la viață. Copiilor li se interzice astfel dreptul la educație. Deja începe să se vadă, în marile orașe, că lumea nu se mai duce la restaurante și terase. În localitățile mici, indicele de șase la mie se depășește foarte ușor, astfel intră în carantină și nu se poate impune cod QR pentru a intra oamenii în magazine. Ne întoarcem la trocul din Evul Mediu”, explica, încă de luna trecută, avocatul Gheorghe Piperea, pentru Jurnalul.

 

După ce s-a dezbătut în mass-media problema textului HG care nu includea mall-urile și centrele comerciale, autoritățile au revenit cu o modificare a textului, introducând și în cazul acestora obligativitatea certificatului verde. Se va permite doar accesul celor care intră pentru a se vaccina. Pentru pașapoarte se poate intra pe bază de test negativ.

 

 

În timp ce toți micii producători agricoli sunt eliminați de pe piață prin Hotărârea de Guvern de ieri, există și alte efecte: eliminarea lor și din lista celor care ar putea accesa fonduri europene pentru dezvoltarea micilor ferme. Nu vor avea posibilitate de cofinanțare, iar dacă vor alege să lucreze „la negru”, vor încălca principala condiție de eligibilitate pentru accesarea banilor.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri