Jurnalul.ro Ştiri Observator Harta feroviară a României: Trenurile care leagă marile orașe merg cu mai puţin de 60 km/h

Harta feroviară a României: Trenurile care leagă marile orașe merg cu mai puţin de 60 km/h

de Redacția Jurnalul    |   

Trenurile care leagă marile oraşe ale ţării merg cu mai puţin de 60 km/h. Singura rută rapidă cu trenul este din Capitală spre Constanţa, unde vitezele ajung la 120 km/h, potrivit Ziarului Financiar.

La nivelul instituţiilor europene se poartă discuţii cu privire la înlocuirea rutelor aeriene pe distanţe scurte cu cele feroviare, însă în România trenul nu poate fi o alternativă.

Marile oraşe ale ţării sunt legate, pe cale feroviară, de trenuri care circulă cu viteze de sub 60 de kilometri pe oră, ceea ce face ca trenul să nu fie o opţiune atunci când e vorba de deplasarea între marile centre urbane, potrivit unui raport al Comisiei Europene.

Pe harta feroviară a României se distinge însă o singură rută care depăşeşte această bornă şi atinge chiar viteze de 90 până la 120 kilometri pe oră. Este vorba de ruta Bucureşti-Constanţa, unde operează atât CFR Călători, companie de stat, cât şi companii private precum Transferoviar Călători, Astra Trans Carpatic, Softrans şi Regio Călători.

Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi şi Braşovul sunt legate de Capitală pe cale feroviară de rute pe care nu se poate circula cu viteză mai mare de 60 de kilometri pe oră.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: harta feroviara trenuri romania
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri