Jurnalul.ro Ştiri Social Harta longevității în România. Expert: "Din păcate, suntem la coada clasamentului, nu numai în Europa, ci și în lume"

Harta longevității în România. Expert: "Din păcate, suntem la coada clasamentului, nu numai în Europa, ci și în lume"

România va avea prima hartă a longevității, potrivit proiectului de cercetare „Harta Longevității în România”, derulat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Raluca Prodan, expert al acestui proiect de cercetare, a vorbit în cadrul rubricii Sfat de Sănătate, despre longevitatearomanilor.

"Din păcate, suntem la coada clasamentului, nu numai în Europa, ce și în lume. Ocupăm locul 33 la nivelul Europei și locul 95 la nivel mondial. Noi, ca români, nu știm să facem prevenție, și asta trebuie să corectăm în viitorul apropiat, în sensul că partea asta de grijă pentru sănătate trebuie să intervină mult mai devreme față de momentul la care avem deja diagnosticată o boală. Stăm bine în Bucureşti şi în Moldova în ceea ce priveşte această hartă.

Citiți și Ghid complet pentru îngrijirea părului: Află ce tip de păr ai și ce produse să folosești

Trebuie să avem grijă de noi din timp și să avem în jurul nostru niște specialiști care știu să ne coordoneze în așa fel încât să nu ajungem să fim dependenți de anumite instituții spitalicești.

Avem la ora actuală 370.000 de seniori cu vârstă peste 85 de ani în România și ne străduim să găsim un pattern comun al acestora, și atunci vom opta pentru anumite analize de sânge pentru a vedea care sunt factorii protectivi şi cum putem să replicăm la nivel național în așa fel încât să putem să multiplicăm numărul acestor seniori.

Obiceiuri care pot prelungi viața 

  • mişcarea
  • evitarea fumatului
  • controlarea stresului
  • alimentație bazată pe multe fructe și legume
  • odihnă suficientă
  • limitarea alcoolului
  • socializarea
  • greutate optimă

Partea de socializare contează enorm. Alimentația are o importanță decisivă și ne trebuie să avem în jurul nostru oameni cu care să putem să comunicăm și să avem modele de bune practici. Și asta se vede la cei care încearcă să susțină un stil de viață activ pe termen lung.

Nu trebuie să așteptăm să ajungem la o anumită vârstă pentru a începe să ne schimbăm sau să ne adoptăm modele sănătoase de viață. În jurul vârstei de 30 de ani ar trebui să mergem să vorbim cu o echipă medicală competentă în sfera longevității, care să ne dea niște direcții clare pe care să le urmăm.

Idealul este să avem un minus de 7 ani pe vârstă biologică față de vârstă cronologică, dar avem mult de muncă ca să ajungem la aceste valori. Dar nimic nu este imposibil dacă facem pașii corecți și suntem înconjurați de specialiști care știu efectiv, pas cu pas să ne îndrume și să ne și susțină acolo, să ne dorim să continuăm. 

Citiți și 6 semne timpurii care prezic o căsnicie fericită 

Începând cu vârsta de 35 de ani ar trebui să ne implementăm un plan de investigații mai complex decât acele analize uzuale pe care le obținem în urma unei vizite la medicul de familie.

Contează foarte mult să ai contact cu natura. Plimbatul în aer liber face mai mult decât mersul la sală. 

Proiectul de cercetare harta longevității în România, cu datele finale și concluzii despre stilul de viață al celor mai longeviv români, va fi făcut public în luna octombrie, într-un eveniment la Academia Română, unde vor fi invitați numeroși cercetători și profesori, care vor discuta despre toate aceste aspecte.

România 

- locul 33 în Europa în ceea ce privește speranța de viață
- locul 95 la nivel mondial
- speranță de viață de doar 76,6 ani
sursa: Eurostat 2023

Subiecte în articol: longevitate seniori harta longevitatii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri