Jurnalul.ro Cultură "Harta Sonoră Invizibilă", audiție propusă de Leandro Pisano la sediul IIC

"Harta Sonoră Invizibilă", audiție propusă de Leandro Pisano la sediul IIC

de Magdalena Popa Buluc    |   

Institutul Italian de Cultură din București vă invită în data de 31 mai, de la ora 18.00, în Aleea Alexandru 41, la “HARTA SONORĂ INVIZIBILĂ”, audiție propusă de Leandro Pisano.

Acest program sonor este o călătorie prin cei 20 de ani ai Interferenze, un proiect de cercetare ce acoperă mai multe zone rurale din sudul Italiei, de la Irpinia la Sannio, de la Cilento la Fortore și de la Molise până la zonele periferice ale orașului Palermo. Programul prezintă o selecție de piese inspirate de context ce au fost realizate de artiști din diverse țări pe parcursul unor rezidențe artistice în regiunea Campania, rezultând într-o hartă sonoră „invizibilă” compusă din voci, locuri, oameni și peisaje. Inițial conceput ca un festival dedicat creației sonore, tehno-culturii și ruralității, Interferenze a devenit o platformă de cercetare mai vastă ce a creat și produs diverse ateliere, rezidențe artistice și proiecte bazate pe cercetarea de teren. Printre acestea se numără Mediaterrae Vol. 1, Barsento Mediascape, Risonanze di Vino și Liminaria.

Leandro Pisano este curator, critic și cercetător independent interesat de intersecțiile dintre artă, sunet și tehnoculturi. A fondat festivalul internațional de arte și noi tehnologii Interferenze în 2003 și lucrează în mod regulat la proiecte despre sunet și zone rurale, cum ar fi Liminaria (din 2014 până în prezent). Este autorului Manifestului Futurismului Rural (2019) și a fost curatorul unor expoziții de sound art în Australia, Chile, Italia și Japonia.

Evenimentul face parte din programul URECHI CĂLĂTOARE, ORAȘ REZONANT, un program de vară care se regăsește în diverse locuri ale Bucureștiului, de la o galerie la o sală de cinema, și de la o librărie la străzi și parcuri, și reprezintă o serie de audiții de compoziții sonore, creații radiofonice și podcast-uri, o conferință, un film documentar, plimbări sonore, un atelier și mai multe întâlniri cu autorii invitați.

În cadrul aceluiași program, pe 1 iunie, de la ore 18.00, la Centrul de Studii Vizuale (Str.  Măcelari 1, București) se va desfășura masa rotundă cu tema “MANIFESTUL FUTURISMULUI RURAL” cu Leandro Pisano, Bogdan Iancu și Irina Botea Bucan.

Manifestul Futurismului Rural este un document rezultat în urma unui proces colectiv de reflecție derulat de artiști, cercetători, curatori și critici în cadrul Liminaria, un proiect de sound art și cercetare pe teren apărut în urmă cu cinci ani și care are ca obiectiv dezvoltarea unor rețele sustenabile din punct de vedere cultural, social și economic în unele zone din sudul Italiei. Rezultatul final al acestui proiect, Manifestul Futurismului Rural, esta bazat pe o serie de propuneri ce au avut ca obiectiv regândirea zonelor rurale și reimaginarea lor ca spații complexe implicate în mod activ în dinamica întâlnirilor și fluxurilor geografiilor contemporane, punând în discuție discursurile capitalismului și metropolitanismului în care sunt marginalizate și condamnate la uitare.

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri