Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Hidroelectrica are liber la listare

Hidroelectrica are liber la listare

de Adrian Stoica    |   

Guvernul a abrogat ieri legea care interzicea vânzarea de acțiuni la companiile de stat. Adoptat anul trecut la iniţiativa PSD, actul normativ modifica Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică. Cele trei articole abrogate ieri interziceau ca, timp de doi ani de zile, să fie vândută vreo participație a statului la companiile în care este acționar majoritar sau 100%. De asemenea, se impunea ca, timp de doi ani, toate procedurile începute pentru vânzarea, sub orice formă, a unor pachete de acțiuni să se suspende. ”Este un proiect de lege pe care l-am susținut și consider că este necesar. Așa cum am mai declarat, în alte ocazii, aș dori să dau asigurări că nu privatizăm. Statul trebuie să fie acționar majoritar în toate societățile și companiile de interes strategic național din domeniul Energiei. Și așa va fi. Listarea unor pachete minoritare de acțiuni pe bursă nu înseamnă PRIVATIZARE, ci șansa de modernizare, de a face investiții, de care, evident, va beneficia fiecare român”, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, în comunicatul emis după adoptarea în Guvern a modificării amintite. Revine marea listare Principala companie vizată de modificarea adoptată de Guvern în şedinţa de ieri este producătorul de energie Hidroelectrica. Odată cu eliminarea interdicţiei de vânzare a acţiunilor la companiile de stat, va putea fi reluat procesul de listare pe Bursă a 10% din acţiunile companiei Hidroelectrica.

 

Abrogarea legii PSD prin care se interzicea vânzarea companiilor româneşti în plină criză este cea mai mare crimă economică. Marcel Ciolacu, preşedinte PSD

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri