Jurnalul.ro Cultură Muzica Horia Brenciu își întâlnește sosia pe scena ”X Factor”

Horia Brenciu își întâlnește sosia pe scena ”X Factor”

A urcat pe scena ”X Factor” și toți jurații au fost uimiți încă dinainte să înceapă să cânte! Este vorba despre Bradley White, cel despre care Ștefan Bănică jr, Delia și Carlas Dreams au fost cu toții de acord că este sosia lui Horia Brenciu.

Bradley White, un englez în vârstă de 33 de ani, stabilit în Grecia, și-a făcut o misiune din a câștiga concursul ”X Factor”. White, care lucrează ca profesor de engleză, a mai participat la competițiile din SUA, Anglia și Grecia, însă nu și-a îndeplinit scoopul, iar anul acesta s-a înscris și la audițiile din România. ”N-o să am pace până nu câștig!”, a mărturisit Bradley.

Ștefan Bănică jr, Delia și Carla’s Dreams au fost uluiți încă de când Bradley a urcat pe scenă și nu datorită felului în care acesta cântă. ”Ai putea fi al doilea Horia Brenciu, ai același ton, aceleași mișcări, arătați la fel”, a mărturisit Carla’s Dreams. Și ceilalți doi jurați ”X Factor” au fost de acord, ceea ce l-a făcut pe Horia Brenciu să se ridice de pe scaun și să meargă pe scenă lângă Bradley. ”Arătați ca tatăl și fiul!”, a exclamat Delia după ce i-a văzut împreună.

Ce părere au avut însă jurații și despre calitățile vocale ale lui Bradley White, telespectatorii vor afla vineri seara, de la ora 21.15, la Antena 1, într-o nouă ediție a emisiunii ”X Factor”.

Subiecte în articol: horia brenciu X Factor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri